„«Veniți și vedeți!». Acest cuvânt pe care Iisus îl adresează ucenicilor în căutare îl adresează și persoanelor de astăzi care sunt în căutare. În perioada Postului Nașterii Domnului dorim să-l rugăm pe Domnul Hristos pentru ca Biserica, în pofida propriilor sărăcii, să devină tot mai de recunoscut ca locuință a Sa. Îl rugăm pentru ca, în drumul spre casa Sa, să ne facă și pe noi tot mai văzători, pentru ca să putem spune tot mai autentic și într-un mod tot mai convingător: L-am găsit pe Acela pe care toată lumea îl așteaptă, pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel adevărat, dar și pe Omul Cel adevărat” – puncteaza arhimandrit dr. Teofan Mada, vicar administrativ la Arhiepiscopia Aradului, prieten și coleg de clasă cu părintele Constantin Necula.
Părintele Constantin Necula vine la Arad. „Veniți și vedeți!”
Părintele Constantin Necula vine la Arad. „Veniți și vedeți!”
Reactualizat la:
Recunoscut pentru spontaneitatea, dinamismul și naturalețea discursului său religios, părintele Constantin Necula vine, din nou, la Arad. Se întâmplă la aproximativ un an și jumătate de la precedenta vizită, când părintele Constantin a participat la Manifestările Filocalia 2015. Arădenii interesați de cuvântul său îl vor putea întâlni și asculta pe părintele Constantin Necula luni, 21 noiembrie 2016, în Sala „Regele Ferdinand” a Palatului Administrativ, unde părintele Constantin va conferenția începând de la ora 18.00.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților.
România
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Iranul a transmis un răspuns la planul în 15 puncte propus de Statele Unite pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu, a relatat joi agenţia oficială iraniană Tasnim, citând o sursă familiarizată cu subiectul, căreia i s-a păstrat anonimatul - potrivit dpa.
ARADON Sport local
Gruparea prezidată de Giovanni Catanzariti este aproape de a prinde, în premieră, un loc în TOP4.
Local
Șase elevi au văzut din interior cum funcționează Consiliul Județean Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!