Polițiștii orașului Pecica împreună cu polițiștii orașului Nădlac, ai Secției nr. 2 poliție rurală Arad, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat, miercuri, 21 decembrie, mai multe percheziții domiciliare pe raza oraşului Pecica, la locuinţele unor persoane bănuite de contrabandă de ţigări. Mai exact, percheziţiile au avut loc la locuinţele a trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 25 și 74 de ani. În urma activităţilor, poliţiştii au confiscat peste 84.000 fire țigarete și sume de bani provenite din activitatea infracțională. „În urma activităților desfășurate, au fost depistate și indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor 84.840 fire țigarete, în valoare de aproximativ 48.000 de lei, și suma de 5.700 de lei și 10 euro, bunuri susceptibile că ar fi provenit din desfășurarea activității infracționale. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză, pe numele acestora fiind întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad.

Citiți principiile noastre de moderare aici!