ARAD - Podul de Pontoane din zona Polivalentă prinde
contur. Deşi cu o zi mai târziu decât
termenul dat iniţial pentru ca podul să fie chiar
funcţional, a început montarea pontoanelor pe
care se va face accesul pe ştrand şi din zona
dinspre cartierul Micălaca.
Scris de IM:JURNAL_ARADEAN-
ARAD - Podul de Pontoane din zona Polivalentă prinde
contur. Deşi cu o zi mai târziu decât
termenul dat iniţial pentru ca podul să fie chiar
funcţional, a început montarea pontoanelor pe
care se va face accesul pe ştrand şi din zona
dinspre cartierul Micălaca.
În urmă cu două zile, au fost ancorate
două pontoane. Lucrarea va continua
şi în zilele următoare.
Rămâne de văzut când vor
reuşi autorităţile să monteze
şi porţile speciale de acces pentru ca podul
să fie accesibil.
România ocupă locul al treilea la nivel global în ceea ce priveşte rata de deţinere a locuinţelor, cu un procent de 93,9%, potrivit celui mai recent studiu realizat de Compare the Market.
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat miercuri că organizarea alegerilor locale și europarlamentare a costat aproximativ 250 de milioane de euro, a alegerilor parlamentare - 120 de milioane de euro, iar cele două alegeri prezidențiale, peste 300 de milioane de euro. 1
Președintele american, Donald Trump, a promis miercuri, în discursul susținut la Forumul Economic Mondial de la Davos, că nu va recurge la forță pentru a anexa Groenlanda, informează AFP și Reuters. 5
Competiția se va desfășura la categoriile Open feminin și Open masculin, în două manșe, pe Pârtia Borlova de la Muntele Mic, în data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00.
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE. 1
Tânărul de 23 de ani, cadru activ la Detașamentul de Pompieri Ineu, s-a prezentat la examenul de bacalaureat, proba la alegere, „echipat” cu aparatură de transmitere audio-video la distanță astfel încât acesta să îi poată comunica soției subiectele, iar aceasta să îi comunice rezultatele.
2
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!