Cum trăiesc oamenii din lumea largă trista experienţă a pandemiei de coronavirus, care sunt reacţiile locuitorilor din alte ţări, cum merge viaţa mai departe acolo sau cum stă pe loc. Va fi vorba, poate, şi despre ce speranţe au arădenii plecaţi, la ce visează, ce gândesc. Totul, într-o serie de povestiri personale pe care am intitulat-o – cum altfel? – „Povești din carantină”. Povestea de astăzi vine din Olanda, Haga, acolo unde trăiește de șapte ani o fostă colegă din mass-media, Sorina Ambruș Iudt.
Ultimele mele luni în Olanda ar fi trebuit să fie cu totul altfel. Mi le-aș fi vrut păstrate pentru prieteni împreună cu care aș fi luat prânzul sau cina pe una dintre terasele de la malul mării. Mi le-aș fi vrut presărate cu excursii de o zi în locurile de care m-am îndrăgostit în cei șapte ani trăiți aici. Mi-aș fi luat cuminte și liniștită rămas bun de la tot ce-am iubit în această țară.
Cum arată în schimb ultimele mele săptămâni în Olanda? Din fericire, încă mai merg la serviciu, deși lucrurile sunt departe de ceea ce iubeam atât de mult să fac. Sunt antrenor de fitness la o sală de sport, care este acum închisă. În loc de antrenamente cu clienții, facem un fel de curățenie generală, ne pregătim pentru lecții online – o modalitate găsită de proprietar pentru a-și putea plăti totuși angajații – toți freelanceri, prin urmare dependenți de acest venit lunar. Mă bucur că îmi mai pot face antrenamentele, că mai pot să îmi văd colegii și mai ales îmi păstrez sentimentul că încă aparțin unei comunități.
Olanda n-a impus măsuri extreme, ci așa numitul lock-down inteligent: populația este sfătuită insistent să stea acasă, copiii în vârstă de până la 12 ani se pot juca împreună, în aer liber, sunt interzise activitățile în grupuri mai mari de trei persoane, unde e posibil se muncește de-acasă. Lock-downul inteligent a venit însă în urma comportamentului numit iresponsabil. Ai zice că poporul olandez e mai disciplinat, însă natura umană este peste tot la fel. Olanda duce lipsă de zile frumoase, de soare, de căldură, de zile “uscate’’. Zile pe care le are însă, din plin, de când cu pandemia. Prin urmare, vremea bună a scos din case oameni de toate vârstele, dornici de soare, mare, natură. Ne-am ales cu o alertă generală transmisă prin sistemul de urgență, cu primari care au decis să blocheze drumurile de acces spre plaja din localitățile situate la malul mării și cu un ministru care ne-a spus răspicat că gestul nostru de a nu sta în casă este rușinos și lipsit de respect față de cei care lucrează non-stop în sistemul de sănătate pentru a salva vieți. Și, în final, cu regulile enumerate mai sus.
N-am făcut cumpărături masive, dar ieri m-am hotărât că niște paracetamol n-ar strica. Deși știam că în urmă cu o săptămână nu se mai găsea în magazine, am zis să încerc totuși. Aceleași rafturi goale peste tot – trei magazine – același rezultat. Aș fi luat Nurofen sau Advil dar e cu ibuprofen și parcă zicea un ministru francez că n-ar fi tocmai indicat. Deși știu că informația a fost pe urmă dezmințită, zic pas de data asta.
Altfel, viața merge înainte în stil olandezesc: după panica închiderii coffeeshop-urilor (care a durat 24 de ore) marijuana e disponibilă “for take away”; ministrul-president s-a dus la Jurnalul copiilor și a răspuns întrebărilor adresate de cei mici referitoare la pandemie; guvernul cumpără mii de laptop-uri pentru elevii care urmează cursurile online; autoritățile urmăresc cu îngrijorare creșterea numărului de apeluri la linia dedicată violenței în familie; ministerul sănătății (înainte să fi leșinat în direct din cauza epuizării) ne-a cerut să nu sunăm la medicul de familie dacă avem doar: febră 38, nas înfundat, dureri în gât –pentru toate astea se indică bolitul acasă, în tăcere și cu paracetamol (pentru cine are); toți colegii mei olandezi îmi spun că statul olandez o să o scoată la capăt bine mersi, nu înțeleg de ce-mi fac probleme, că doar aici nu-i sudul Europei (estul nici nu se pune la socoteală), aici nu există sărăcie și mizerie, bașca statul îi va ajuta cu tot ce e nevoie ca să-și revină după perioada asta de criză (ceea ce e perfect adevărat).
Update-ul se face o dată pe zi, la ora 14, și deși în ultimele 24 de ore au mai murit 150 de oameni, specialiștii ne spun că situația evoluează conform planificării: numărul internărilor e în ușoară scădere, prin urmare măsurile dau rezultate. Nu se fac teste decât acolo unde este cazul, iar post-scriptumul fiecărui update e: cifrele nu sunt chiar la zi și nici nu reprezintă numărul total al îmbolnăvirilor. Și, mai nou, o îngrijorare crescândă pentru persoanele supraponderale, care reprezintă 80% din numărul cazurilor internate la ATI.
Una peste alta, olandezii par că trec prin asta cu destul de multă relaxare și dezinvoltură, venită în mare parte din încrederea pe care o au în autoritățile statului, un stat care teoretic nu va lăsa pe nimeni în urma.
P.S. In cele din urmă, am găsit și paracetamol. Penuria pare a fi lovit rafturile cu orez, mai toate goale.
Chris says: Gabi_F says:
Olandezescu zburator says: Adelin Stoianov says:
Rumburac says: 
Van der Țâşcă says: 
