Pe timpul executării serviciului de ordine și siguranță publică în municipiu, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad a depistat un bărbat care deținea în mod ilegal cartușe cu țigări. „Persoana în cauză a fost depistată în zona Pieței Mihai Viteazul având în autoturismul său 265 pachete cu țigări, netimbrate sau timbrate necorespunzător, pregătite pentru a fi scoase la vânzare. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cel în cauză se numește Iordan D., în vârstă de 23 de ani, cu domiciliul în municipiul Arad. Jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, având în vedere că fapta comisă este asimilată infracțiunii de <<colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia>>, conform prevederilor Codului Vamal al României”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad. Jandarmii au luat măsura ridicării în vederea confiscării a pachetelor cu țigări.
Pregătit să vândă 265 de pachete de ţigări în Piaţa Mihai Viteazul
Pregătit să vândă 265 de pachete de ţigări în Piaţa Mihai Viteazul
Aşa l-au găsit jandarmii pe un tânăr de 23 de ani din Arad. Acum, arădeanul s-a ales cu un dosar penal.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
1
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!