Tinerii arădeni au posibilitatea de a învăţa de la traineri internaţionali, voluntari din Polonia şi America, tot ce trebuie să facă pentru a reuşi în carieră şi în viaţă. Luni seara, la Consiliul Judeţean Arad, a avut loc evenimentul de deschidere pentru unul dintre cele mai mari programe pentru tineri desfăşurate în ţara noastră. „Programul se referă la dezvoltarea personală a tinerilor, descoperirea abilităţilor şi planificarea carierei”, explică Alexandra Şerban, coordonatorul pe resurse umane în cadrul Grow. Proiectul se întinde pe mai multe săptămâni, înglobând câte 10 sesiuni pentru fiecare grupă de participanţi. Ei vor învăţa cum să conducă o echipă, să negocieze, să îşi organizeze timpul şi să îşi clădească viitorul, toate cursurile fiind ţinute în limba Engleză de Izabela Żylińska şi Kamila Misiejuk din Polonia şi Thien-Kim Quach, din SUA. „Grow” este cofinanţat prin Serviciul European de Voluntariat, Acţiunea 2, a programului „Tineret în Acţiune‟.
Programul „Tineret in actiune”
Reactualizat la:
Peste 130 de liceeni, din clasele XI şi XII s-au înscris la programul „Grow” organizat de AIESEC.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
Unirea Sântana și Progresul Pecica au pus adversarii la respect. Viitorul Arad, la a șasea înfrângere consecutivă!
România
Categoria I a jocului Loto 6/49 înregistrează un report de peste 21,8 milioane de lei (peste 4,14 milioane de euro), în timp ce reportul cumulat la Noroc depășește 6,26 milioane de lei (peste 1,18 milioane de euro), informează Loteria Română.
România
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 s-a produs duminică, la ora locală 1:50, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
România
La 10 mai este aniversată Ziua Independenței Naționale a României, în baza Legii nr. 189 din 8 iulie 2021.
1
UT Arad
JIBOU. Old Boys UTA „Bătrâna Doamnă” a făcut spectacol într-un joc demonstrativ cu reprezentanta județului Sălaj, încheiat cu un 4-4…ca la teatru. Pe lista marcatorilor și-au trecut numele Toderaș, Dobre, Fricățel și Chiș.
Ştiri sportive
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a declarat, sâmbătă seara, după ce a învins-o pe belarusa Arina Sabalenka, liderul mondial, în trei seturi, cu 2-6, 6-3, 7-5, în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 7.228.080 de euro, că și-ar putea amâna retragerea din activitate.
Local
Programul pregătit de organizatori a fost unul variat și atractiv, oferind participanților posibilitatea de a explora domenii diverse și de a descoperi spiritul european prin joc, colaborare și imaginație.
Citiți principiile noastre de moderare aici!