Cei 12 participanţi, elevi ai claselor a VI-a A şi C de la şcoala organizatoare şi de la Colegiul Naţional ,,Elena Ghiba Birta” din Arad, au fost moderaţi de prof. Beatrice Mandă; împărţiţi în 4 echipe Efesenii, Filipenii, Corintenii şi Galatenii) au reuşit să treacă cu bine de cele 5 probe ale concursului care au vizat Religia, Istoria, Matematica şi Limba Română. Astfel, galeria şi susţinătorii concurenţilor au aflat amănunte „Din viaţa Sfântului Andrei” şi „Despre Marea Unire” (probe teoretice), au mers „Pe urmele Sfinţilor români” ( probă de oratorie), au fost curioşi la proba de abilităţi practice „Drapelul românesc”, s-au amuzat la „Întrebările glumeţe pentru minţi isteţe” (probă de logică şi perspicacitate) şi au participat activ la „Fazanul cu noţiuni, termeni şi nume biblice” (joc didactic).
Juriul format din profesorii Mihaela Voştinar, Adina Matei, Georgiana Petic Bătrân, Mihaela Neagoe, Adriana Romanov şi Mihai Iovan a urmărit îndeaproape evoluţia concurenţilor, la final răsplătindu-i pe toţi cu diplome şi premii. „Mulţumim pentru aceasta d-nei director Mihaela Voştinar de la şcoala organizatoare şi pr. Mircea Bupte de la parohia Arad Micălaca Veche”, a spus prof. Beatrice Mandă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!