Discuţiile cu preşedintele Bogdan Diaconu s-au axat pe pregătirea alegerilor de anul viitor, pe necesitatea identificării de candidaţi la alegerile locale, dar şi, pe un palier mai larg, la canalizarea eforturilor spre coagularea forţelor naţionaliste. „Dincolo de discursurile patriotarde, fals patriotice, ale partidelor care, în mod evident, nu au avut nicio preocupare pentru păstrarea statului naţional român, se impune ca forţele naţionaliste să-şi dea mâna, să lupte prin toate mijloacele legale împotriva cedării totale a suveranităţii statului român. Apartenenţa la Uniunea Europeană nu trebuie să însemne o globalizare forţată, o distrugere a identităţii popoarelor, ci, dimpotrivă, un factor care să ajute la afirmarea deplină a identităţii”, a declarat Adrian Mureşan.
PRU vrea coagularea forţelor naţionaliste
PRU vrea coagularea forţelor naţionaliste
Liderii organizaţiei judeţene Arad a Partidului România Unită- Adrian Mureşan, preşedinte, Nicu Nistor, prim-vicepreşedinte şi Dorin Maghici, preşedinte pe municipiu, au participat la întâlnirea zonală de la Timişoara unde au fost alegeri la nivel judeţean) cu preşedintele Bogdan Diaconu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Iranul susţine este capabil să lupte încă cel puţin şase luni împotriva Statelor Unite şi Israelului, care duminică dimineaţă a lovit un hotel din inima Beirutului, acuzat că adăposteşte lideri ai Gardienilor Revoluţiei, relatează AFP.
Ştiri sportive
Tehnicianul cipriot Elias Charalambous și-a anunțat, sâmbătă seara, demisia din funcția de antrenor principal al echipei de fotbal FCSB, el declarând că aceasta a fost ultima sa zi la formația bucureșteană, după înfrângerea cu 1-3 suferită pe teren propriu cu Universitatea Cluj, din ultima etapă a sezonului regulat al Superligii.
România
Ziua internațională a femeii 2026, desfășurată sub tema „Drepturi. Justiție. Acțiune. Pentru TOATE femeile și fetele”, solicită acțiuni pentru a elimina toate barierele în calea justiției egale: legi discriminatorii, protecții juridice slabe și practici dăunătoare și norme sociale care erodează drepturile femeilor și fetelor.
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!