„S-au lăudat că vom avea curse spre Amsterdam şi Rotterdam, însă acestea au „zburat” la Timişoara. La Aeroport nu se mai întâmplă nimic, doar se pompează bani pentru salariile şi primele grase ale unora”, este de părere Purcaru. Altă ambiţie: refuzul de a preda, odată cu Spitalul Municipal, secţia TBC de la Bulci. Se va inaugura noul spital TBC, dar problema cea mai gravă, aceea a medicilor, nu se va rezolva, pentru că legea nu permite acordarea de facilităţi de către Consiliile Judeţene, ci doar de către primării. În fine, ambiţia dintotdeauna a lui Falcă : aceea de a conduce de facto Consiliul Judeţean, de a decide ce şi cum se face acolo.„Nu este normal ca şi CJA să fie condus de către Falcă. Nu are nicio atribuţie, dar ca preşedinte de partid se consideră şeful preşedintelui CJA şi îi dă dispoziţii să mai angajeze oameni din partid, care să ia banii pe degeaba. Acum circa o lună, am votat, alături de o parte a consilierilor opoziţiei, revocarea conducerii de la Apă Canal, supusă la vot la porunca lui Falcă. Am votat pentru, mai ales deoarece în AGA este un director cercetat penal, dar este ţinut acolo doar pentru a-l ataca pe Ioţcu, dar bănuiam că Falcă nu vrea să-l schimbe pe Bănăţean, ci doar să-l sperie. Are nevoie de el în continuare, pentru a continua spălarea banilor şi asigurarea de salarii neruşinate oamenilor săi de încredere din partid. Lucru care, dealtfel, s-a şi confirmat, nimeni nu mai zice nimic de schimbarea lui Bănăţean şi eliminarea puzderiei de directori PDL-işti”spune Purcaru.
Purcaru: ambiţii prosteşti ale lui Falcă
Purcaru: ambiţii prosteşti ale lui Falcă
Reactualizat la:
Copreşedintele ALDE Arad, Mircea Purcaru, a punctat câteva dintre „ambiţiile prosteşti” ale lui Falcă : ambiţia de a muta autostrada pe unde îi convenea, ceea ce a dus la scurtarea pistei Aeroportului Arad cu 500 de metri, rezultatul fiind situaţia dezastruoasă de acum.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Activitatea de transport feroviar trece la ora oficială de vară, începând cu data de 29 martie 2026, ora 03:00 devenind ora 04:00, informează marți CFR Călători.
Local
ARAD. Vineri, 27 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Arad au desfășurat o activitate cu caracter preventiv-educativ la Grădinița “Bambi” Arad, în contextul Zilei Poliției Române și al Planului național de măsuri „Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști”.
Mapamond
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în fața filialei Bank of America grație intervenției poliției, ce a reținut un bărbat care se pregătea să declanșeze dispozitivul, transmite AFP.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a amenințat sâmbătă cu o ripostă dură împotriva țărilor vecine din Golful Persic în cazul în care infrastructura sau centrele economice iraniene vor fi atacate, transmite Reuters.
2
Local
ARAD. Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță o inițiativă legislativă menită să asigure continuitatea investițiilor în energie regenerabilă.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2, prima misiune spre Lună cu echipaj uman a NASA în peste o jumătate de secol, a ajuns la Centrul Spaţial Kennedy înainte de lansarea anunţată pentru data de 1 aprilie, transmite vineri Space.com.
Local
Minorul a fost prins în flagrant pe data de 27 martie, în București, în timp ce ridica un colet cu mai multe tipuri de droguri, provenite din Olanda. Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a băiatului, pentru 30 de zile.
Local
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!