„Dintr-un oraş industrial, cu zeci de mii de locuri de muncă, Aradul a ajuns unul al mall-urilor, o piaţă de desfacere, cu o dezvoltare precară, bazată pe nişte firme care exploatează mâna de lucru şi lasă impresia că la orice oră sunt gata să-şi strângă lucrurile şi să plece în altă parte. Avem, în schimb, datorii imense, acumulate de zece ani încoace, de către o administraţie care face lucrări scumpe şi proaste, neavând altă preocupare decât sifonarea banului public, în interesul unor grupuri şi al clientelei de partid. Se fac proiecte megalomanice, studii de fezabilitate care nu vor fi puse niciodată în practică, pentru ca firmele de casă să-şi umfle conturile. Pentru că din bani europeni nu se poate fura, s-au făcut proiecte pe bani europeni sub 20% din total, restul fiind realizate prin împovărarea cetăţenilor cu credite pe care le vor plăti mai multe generaţii”, spune Mircea Purcaru.
Purcaru: Dupa 25 de ani, inotam in datorii
ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, se declară „întristat” de „bilanţul” Aradului după 25 de ani scurşi de la revoluţie. Din păcate, spune el, Aradul, ca promotor al revoluţiei, după Timişoara, avea toate şansele să devină cunoscut în toată Europa şi, pe baza notorietăţii şi aşezării geografice, să devină unul dintre cele mai dezvoltate oraşe ale României.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Sute de polițiști arădeni au luat parte, miercuri, la ceremonia dedicată Zilei Poliției Române.
Local
Un bărbat de 46 de ani, din Arad, a fost arestat preventiv după ce a condus băut, fără pemris și a accidentat un pieton, pe strada
Local
175 de arădeni au avut nevoie de implantarea unor stimulatoare cardiace, în anul 2025 și primele luni ale acestui an.
România
România se numără printre țările care au făcut progrese semnificative în implementarea hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în 2025, deși, pe total, persistă numeroase provocări importante, potrivit raportului de activitate anual al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, dat publicității miercuri, la Strasbourg.
Local
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
1
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Citiți principiile noastre de moderare aici!