Puști deținute ilegal de un tânăr de 21 de ani, din Căpâlnaș
Reactualizat la:
Polițiștii de la „Arme” și cei de la Acțiuni Speciale au descoperit în casa unui tânăr de 21 de ani din Căpâlnaș două puști pe care le deținea ilegal. Băiatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Scris de Eugen Rogojan-Polițiștii de la „Arme” și cei de la Acțiuni Speciale au descoperit în casa unui tânăr de 21 de ani din Căpâlnaș două puști pe care le deținea ilegal. Băiatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova au desfășurat, în dimineața zilei de 15 martie, o percheziție la domiciliul unui tânăr de 21 de ani, din Căpâlnaș.
Conform celor de la Inspectoratul de Poliție Județean Arad, „Au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 2 arme lungi, de proveniență industrială, cu țevi tip lisă, fără elemente de identificare, și 300 de bucăți de cartușe letale (glonț), cu capse nepercutate, de calibrele 5,6 și 6 milimetri”
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Lipova cu propunerea luării unei măsuri preventive, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Preşedintele iranian, Ebrahim Raisi, şi ministrul său de externe, Hossein Amirabdollahian, şi-au pierdut viaţa în prăbuşirea elicopterului care îi transporta, într-o zonă muntoasă şi pe o vreme foarte rece, a declarat luni un oficial iranian, după ce echipe de căutare au localizat epava aparatului de zbor în provincia Azerbaidjanul de Est, informează Reuters.
Armata din Republica Democratică Congo a anunţat duminică dejucarea unei tentative de lovitură de stat în care au fost implicaţi „străini şi congolezi”, transmit agenţiile AFP şi EFE.
Salvatorii ungari căutau supravieţuitori duminică, după o coliziune produsă sâmbătă între o navă de croazieră şi o barcă cu motor pe fluviul Dunărea şi care s-a soldat cu doi morţi şi cinci dispăruţi, a anunţat poliţia, relatează AFP şi Reuters.
Cel puţin 47 de persoane au murit după ce ploile torenţiale şi inundaţiile au continuat în nordul Afganistanului, a anunţat duminică un oficial. În ziua precedentă, un bilanţ similar a fost anunţat într-una din provinciile centrale, informează Reuters.
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi 16 rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, au anunţat oficiali locali citaţi de Reuters.
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!