aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Rectificarea bugetară a suplimentat cu 3 milioane de lei bugetul CMC Arad

Rectificarea bugetară a suplimentat cu 3 milioane de lei bugetul CMC Arad

De Diana Duţu
la 2 August 2022 08:05
5 Comentarii

Rectificarea bugetară a suplimentat cu 3 milioane de lei bugetul CMC Arad

2 August 2022 08:05
Banii au fost alocaţi printr-un amendament asumat de PNL şi PSD, aprobat în unanimitate de CLM.
Scris de Diana Duţu - Banii au fost alocaţi printr-un amendament asumat de PNL şi PSD, aprobat în unanimitate de CLM.

Trimite articolul

X

Prima rectificare a Bugetului General de venituri şi cheltuieli al municipiului Arad pentru anul 2022 a adus cu sine o serie de discuţii în Consiliul Local Municipal. Cele mai consistente s-au purtat în jurul Centrului Municipal de Cultură Arad (CMCA).

Proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetară conţinea deja o serie de modificări în cadrul bugetului CMCA. Şi anume: *diminuarea cu 60 mii lei a acțiunii „Festivalul Berii”; *suplimentarea cu 60 mii lei a acțiunii culturale „Cultură și Administrație Arădeană – complex de acțiuni cultural-artistice, religioase, științifice, administrative și sportive”; *majorarea cu suma de 20 mii lei la „Activități culturale și schimburi de experiență cu orașe partenere”; *suplimentarea cu suma de 100 mii lei a acțiunii culturale „Spectacole, concerte și activități în aer liber și spații neconvenționale”; *majorarea cu suma de 200 mii lei a „Festivalului Vinului”; *suplimentarea cu suma de 150 mii lei pentru susținerea cultelor: Biserica Penticostală Izvorul Vieții Arad (50 mii lei) și Biserica Ortodoxă Sârbă Arad-Centru (100 mii lei); *modificarea listei de dotări prin diminuarea cu suma de 19 mii lei a prețului de achiziție pentru 10 căsuțe din lemn și suplimentarea cu aceeași sumă a obiectelor de inventar (tarabe expoziționale).

Amendament

Dincolo de aceste prevederi, grupurile PNL şi PSD au formulat un amendament comun, căruia i-a dat citire viceprimarul Lazăr Faur:

„Având în vedere adresa 3.435/26 iulie 2022 din partea Centrului Municipal de Cultură Arad, se suplimentează cu suma de 3.000 mii lei transferurile pentru Sport, Secţiunea II, Capitolul 67.02 Cultură, Recreere şi Religie. Concomitent, se diminuează următoarele capitole bugetare: Cap.54.02 Alte servicii publice generale, Titlul de cheltuieli Fondul de rezervă, cu suma de 393 de mii lei; Cap.61.02 Ordine publică şi siguranţă naţională, Titlul de cheltuieli Bunuri şi servicii, cu suma de 11 mii lei şi Titlul de cheltuieli active nefinanciare, Poziţie Dotări microbuz la Direcţia Generală Poliţia Locală, cu suma de 231 mii lei; Cap.70.02 Locuinţe, Servicii şi Dezvoltare Publică, Titlul de cheltuieli Active nefinanciare, Obiectivul de investiţie Sprijin financiar pentru reabilitarea clădirilor conform Legii 153/2011 actualizată, cu suma de 865 mii lei; Cap.74.02 Protecţia Mediului, titlul de cheltuieli Bunuri şi servicii, cu suma de 1.500 mii lei credite bugetare alocate pentru contribuţie la Fondul de Mediu; Cap.61.02 Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, cu 231 mii lei credite de angajament aferente poziţiei Dotări microbuz Direcţia Generală de Poliţie Locală.”

Polemică

Înainte de votarea amendamentului PNL-PSD, Florin Stana (USR) a atras atenţia:

„A fost reclamat în spaţiul public, în ultima vreme, faptul că Centrul Municipal de Cultură a refuzat să ofere informaţii despre modul în care s-au cheltuit bani alocaţi prin astfel de proiecte. Sper că nu este cazul. Eu o să adresez o întrebare în scris administraţiei şi sper ca cei de la Centrul Municipal de Cultură să înţeleagă că oricine primeşte bani publici are obligaţia şi cetăţenii au dreptul să afle cum au fost cheltuiţi aceşti bani. Sunt convins că există facturi, sunt convins că există contracte şi nu avem ce să ascundem.”

Viceprimarul Lazăr Faur a intervenit:

„Nu vrem să ascundem, nici nu cred că s-au ascuns. Este aici doamna director pe care o rog să ne explice…”

Daniela Pădurean Andreica a preluat microfonul, oferind următoarele explicaţii:

„Îi amintesc domnului consilier (Stana-n.r.) că noi am răspuns în termen solicitărilor dvs., doar că acolo unde ni s-a cerut dosarul aparţinând unei structuri de drept privat care nu este proprietatea noastră, nu avem dreptul să facem publice documentele de acolo. Asta este o încălcare a legii, iar eu nu îmi asum o amendă personală de câteva mii de lei numai pentru că dumneavoastră doriţi nişte informaţii pe care nu vi le putem furniza. Tot ce este legat de finanţările nerambursabile este public, pe site-ul CMCA. Mai mult decât atât, noi facem raportări anual în Monitorul Oficial. Mai public decât atât nu avem cum să facem tot ce înseamnă cheltuirea acestor fonduri. Mai mult, proiectul la care aţi făcut referire este încă în derulare, deci el poate să suporte modificări. La momentul final, când se aduc la noi documentele pentru justificare, noi elaborăm un raport – un document produs de noi, despre care vă putem da informaţii. Dar despre documentele pe care noi nu le producem, nu avem cum să facem acest lucru. „

Florin Stana a insistat:

„Ce informaţii puteţi să ne daţi despre aceşti 3 milioane de lei pe care noi îi votăm acum?”

Directoarea CMC a răspuns:

„Dumneavoastră ar trebui să ştiţi ce se întâmplă cu aceşti bani pentru că dumneavoastră aţi votat procedura prin care ei se atribuie în sistem concurenţial.”

Florin Stana a precizat că se referă la cheltuirea, nu la atribuirea acestor bani. Iar Dana Pădurean-Andreica a subliniat că „despre cheltuire este foarte devreme să vorbim acum. Urmează cel puţin 60 de zile în care se vor întâmpla nişte proceduri legale de transparenţă, apoi un sistem concurenţial de evaluare…” Florin Stana a intervenit din nou, dar a fost întrerupt de primarul Călin Bibarţ care a mutat polemica în… viitor, sugerând o corespondenţă scrisă între părţi.

În continuare, edilul a punctat:

„Toată activitatea şi mai ales cheltuirea banului public este verificată de Curtea de Conturi. Săptămâna trecută s-a încheiat controlul Curţii de Conturi şi la Primărie, şi la Centrul Municipal de Cultură, fără nicio imputare, fără nicio sancţiune, fără nicio problemă din niciun punct de vedere. Asta ca să dormiţi liniştiţi la ceea ce votaţi.”

Unanimitate „pentru”

La vot, amendamentul prin care Centrului Municipal de Cultură i se alocă 3 milioane de lei a trecut cu unanimitate „pentru”. La fel, întregul proiect de hotărâre privind rectificarea Bugetului General de venituri şi cheltuieli al municipiului Arad pentru anul 2022.

Trimite articolul

X
Taguri:
3 milioane de lei ,
amendament ,
bani ,
Călin Bibarţ ,
Centrul Municipal de Cultură Arad ,
clm ,
Daniela Pădurean Andreica ,
florin stana ,
Lazar Faur ,
rectificare bugetara
5 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. anonim says:
    August 2, 2022 at 8:44 am

    Și asa se mai sifoneaza niște bani, felicitări👏

    Reply
  2. blindguardian says:
    August 2, 2022 at 10:16 am

    clara treaba..

    Reply
  3. Doamne iartăi says:
    August 2, 2022 at 11:26 am

    Bha da ce bătuți în cap sunt astea de la USR…..oameni care ii votează nu vad ce departe de realitate sunt?????

    Reply
  4. doru says:
    August 2, 2022 at 2:39 pm

    Mulți lei se sifonează prin centrul cultural.

    Reply
  5. Corin says:
    August 2, 2022 at 4:07 pm

    Pentru Raliul Aradului NIMIC ??????????????????

    Reply
  6. Cele mai citite știri

    1
    Așteaptă proiectul tehnic pentru Paliative
    2
    Selecția Națională Eurovision: 68 de piese concurează pentru un loc în finala competiției
    3
    Nicușor Dan: Anul acesta - crucial pentru finalizarea ecosistemului de carte electronică de identitate și a portofelelor digitale
    4
    Bolojan spune că propunerile din pachetul de solidaritate nu au fost discutate în coaliție sau la nivel guvernamental
    5
    FCC UAV s-a impus clar și la Agronomia
    6
    Festivalul Limbilor și Culturilor la UVVG
    7
    Aproape 15 mii de operații efectuate la Județean, în 2025
    8
    Ce mai are de făcut UTA?
    9
    Iranul nu va renunța la îmbogățirea uraniului, chiar și în caz de război, declară șeful diplomației iraniene
    10
    FOTO. Impactul epidemiilor, readus în atenția publicului prin două expoziții

    România

    Nicușor Dan: Anul acesta - crucial pentru finalizarea ecosistemului de carte electronică de identitate și a portofelelor digitale
    Cetățenii români, inclusiv cei din diaspora, au dreptul la servicii publice moderne, digitalizate și de calitate, iar anul acesta este crucial pentru finalizarea ecosistemului de carte electronică de identitate și a portofelelor digitale, a afirmat, duminică, președintele Nicușor Dan. 1

    România

    Rezultatele extragerilor Loto
    Rezultatele extragerilor loto din data de 22-03-2026 sunt următoarele:

    Mapamond

    Slovenia restricţionează vânzările de carburanţi
    Premierul sloven, Robert Golob, a anunţat duminică restricţii la vânzările de carburanţi, în contextul presiunilor create de conflictul din Orientul Mijlociu asupra aprovizionării benzinăriilor, transmite dpa.

    Local

    Un arădean a fost tâlhărit în Vlaicu! Hoțul a fugit cu 5.500 de lei, dar acum e arestat
    În dimineața de sâmbătă, în jurul orei 3:00, un bărbat a fost tâlhărit în Vlaicu, fiindu-i sustrasă suma de 5.500 de lei. 3

    România

    Biroul Permanent Naţional al PSD - luni. Se decide calendarul consultării interne privind ieşirea sau nu de la guvernare
    Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni la sediul central, unde urmează să decidă calendarul pentru consultarea internă cu privire la ieşirea sau nu de la guvernare a partidului.

    Mapamond

    Ultimatum de 48 de ore de la Trump pentru Iran: dacă Strâmtoarea Ormuz nu e deschisă, lovește centralele electrice
    Președintele american, Donald Trump, a amenințat sâmbătă că SUA vor lovi centralele electrice iraniene dacă Iranul nu redeschide în 48 de ore Strâmtoarea Ormuz, transmite dpa. 1

    Local

    Tâlharii din benzinărie, condamnați
    Bărbații care au furat 30 de mii de euro și au spart un Rolls Royce într-o benzinărie din Arad, în august 2023, au fost condamnați. 2

    ARADON Sport local

    Fotbal – Liga 3, etapa 21

    ARADON Sport local

    Sântana, peste Felnac în amical
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.