aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Relocarea „pediatriilor” incinge spiritele

Relocarea „pediatriilor” incinge spiritele

la 15 November 2011 13:13
15 November 2011 13:13
ARAD. Opinii divergente în ceea ce priveşte mutarea secţiilor de pediatrie de la Spitalul Judeţean la Matern.
Scris de JA-D.D. - ARAD. Opinii divergente în ceea ce priveşte mutarea secţiilor de pediatrie de la Spitalul Judeţean la Matern.

Trimite articolul

X

Se discută de ceva vreme despre mutarea Spitalului Matern pe strada Vicenţiu Babeş, în clădirea ce a găzduit, cândva, leagănul de copii şi, mai recent, Evidenţa populaţiei. Totul, din motive de retrocedare a spaţiului spitalului. E vorba, însă, doar de o parte a spaţiului spitalului. Pe lângă imobilul retrocedat, Maternul mai are o clădire nouă, aflată în proprietatea Consiliului Judeţean. În această clădire, în principal, autorităţile şi-au propus să transfere secţiile de pediatrie din cadrul Spitalului Judeţean.

„Ceea ce propunem noi, e o soluţie corectă, numai să fie bine înţeleasă. Propunem să fie aduse într-o singură locaţie «pediatriile» şi chirurgia infantilă, în acest fel rezolvându-se 95% din probleme. În momentul de faţă, aceste secţii funcţionează în curtea Spitalului Judeţean, într-un mod care nu este cel mai potrivit, adică în trei clădiri separate” – spune Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Intenţia autorităţilor locale a stârnit un val de nemulţumire şi indignare în rândul medicilor. „Purtătorul lor de cuvânt”, dr. Dorin Lazăr, susţine că în spaţiul pus la dispoziţie la Matern este imposibilă relocarea „pediatriilor”. „Suntem disponibili pentru orice fel de discuţii care să ducă la rezolvarea situaţiei, astfel încât să fie un lucru bun. Ar fi păcat să facem o mişcare care să nu fie avantajoasă” – conchide şeful Clinicii Pediatrie II. 

 Preşedintele CJ susţine că relocarea „pediatriilor” face parte dintr-un plan mai amplu pentru rezolvarea problemelor de patrimoniu cu care se confruntă sistemul de sănătate din Arad. „În clădirile care acum sunt destinate celor două «pediatrii» o să mutăm secţiile de Boli Infecţioase Copii şi Adulţi. Astfel, vom reuşi să părăsim câteva locaţii care sunt retrocedate, să scăpăm de nişte chirii care nu fac decât cheltuială. Ca să nu mai vorbim de faptul că, acum, nu putem investi niciun leu în clădirile care nu sunt ale noastre” – explică Nicolae Ioţcu.

Pe lângă aceste (per)mutări, Consiliul Judeţean studiază posibilitatea ca, într-o altă clădire din curtea Maternului (spălătoria veche), clădire aflată în proprietatea CJ, să fie relocată Secţia de Neuropsihiatrie Infantilă, eventual şi Secţia de Boli Infecţioase Copii.

 

„Nu se poate!”

Planurile autorităţilor judeţene nu sunt deloc pe placul medicilor pediatri. „Am bătut pasul pe fiecare nivel al clădirii puse la dispoziţia noastră şi am constatat că nu se pot organiza decât, în cel mai bun caz, opt saloane pe nivel. La patru nivele, sunt 32 de saloane, deci intră 84 de paturi. Maximum maximorum, 100 de paturi. Secţiile care ar trebui să funcţioneze unitar ar fi pediatria, chirurgia, psihiatria, bolile infecţioase copii şi unitatea de primire urgenţe. Asta ar însuma în jur de 130 de paturi. Ceea ce, în spaţiul pus la dispoziţie, nu se poate. Chirurgia are nevoie de jumătate de etaj numai pentru operaţii….” – precizează dr. Dorin Lazăr, şeful Clinii Pediatrie II. El susţine că este obligatorie şi înfiinţarea unei secţii de terapie intensivă copii.

De ce e nevoie de toate aceste secţii? „Pentru că profilul patologiei noastre, care cuprinde copiii de la 0 zile la 18 ani, nu este repartizat pe alte secţii. Totul se face la noi. Volumul de muncă este mare” – opinează dr. Lazăr.

 

„Nimic nu e bătut în cuie”

Opiniile diferite ale autorităţilor judeţene şi ale medicilor pediatri se „sparg în capul” managerului spitalului. Aflată într-o situaţie foarte delicată, dr. Teodora Olariu ne-a declarat: „Ideea de la care am pornit este aceea de a aduce «pediatriile» la un loc. În clădirea de la Matern e suficient spaţiu pentru a pune la un loc pediatria, chirurgia infantilă, primire urgenţe copii, o secţie de ATI şi un compartiment de paraclinice: radiologie-imagistică şi laborator. Aceasta e varianta vehiculată în prezent. Dar suntem încă în faza discuţiilor şi analizei tuturor posibilităţilor. Nimic nu e bătut în cuie” – susţine dr. Teodora Olariu, manager al Spitalului Judeţean.

 

Calitate înainte de toate

Că totul e în fază de… analiză, o confirmă şi directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Constantin Cătană. L-am întrebat cum vede el situaţia, pornind de la faptul că instituţia pe care o conduce e cea care va da OK-ul final pentru relocarea „pediatriilor” în cele două clădiri de la Matern: „Luăm în calcul toate informaţiile pe care le avem, din partea tuturor părţilor implicate. Suntem deschişi oricăror propuneri care duc la creşterea calităţii actului medical, cu atât mai mult cu cât vorbim de pediatrie” – punctează jr. Constantin Cătană.

 

OPINIILE CELOR IMPLICAŢI

 

*Ne propunem relocarea secţiilor Pediatrie I, II şi Chirurgie infantilă în clădirea nouă de la Spitalul Matern, modernizarea acestui spaţiu şi aducerea lui la standardele europene – Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean

 

* Ar fi bine ca relocarea „pediatriilor” să se facă pe un spaţiu care corespunde. Ideea ar fi să se găsească o soluţie prin redimensionarea spaţiului de aici (Spitalul Judeţean -n.r.) – Dorin Lazăr, şef Clinică Pediatrie II

 

* În mod evident, e nevoie de o reorganizare a secţiilor de pediatrie. Dar în acest moment, suntem încă în faza discuţiilor, vom face evaluări şi vom analiza toate posibilităţile – Teodora Olariu, manager Spitalul Judeţean

 

* Luăm în calcul toate informaţiile pe care le avem. Nu ne interesează decât propunerile pertinente sau constatările de nefuncţionalitate pe care le au una sau alta din părţi – Constantin Cătană, director DSP Arad

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
aradon ,
pediatri ,
spital matern
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Bărbat mort în incendiu, la Șiria
    2
    A provocat liderului prima înfrângere
    3
    Se schimbă structura anului școlar!
    4
    POLITIC. USR Arad propune moratoriu pe scumpiri
    5
    GALERIE FOTO | Zidul din spatele Parcului Reconcilierii s-a prăbușit
    6
    Cetățean turc condamnat pentru omor, căutat după ce nu a mai revenit în penitenciar. A beneficiat de peste 20 de permisii în ultimul an
    7
    FOTO. Razie a Poliției, în Arad. Un tânăr din Gurahonț a fost reținut
    8
    Persoanele fizice vor plăti CAS și CASS din oficiu, conform noii proceduri ANAF
    9
    Atenționare meteo! E cod galben de vânt puternic
    10
    Tensiuni în Coaliție: PSD cere demisia premierului Bolojan, în pline negocieri tensionate pentru buget

    Local

    POLITIC. USR Arad propune moratoriu pe scumpiri

    ARADON opinii

    STIL DE VIAȚĂ. Adela Alexa, nutriţionist, dietetician: Digestia sănătoasă începe din farfurie

    Local

    FOTO | Pe unde trece un OM rămâne URMĂ
    Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.

    Local

    FOTO | Aradul, vizitat de tineri din 9 țări
    Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.

    Local

    O nouă echipă de conducere la UAV
    Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.

    Local

    „Meci de box” pe Facebook: Falcă vs. Fifor
    Președinții PNL Arad și PSD Arad au intrat într-un clinci pe rețelele de socializare.

    Local

    „Impact global”, o nouă carte semnată de Antoniu Martin
    Cartea despre prezentul și viitorul omenirii a fost publicată de Antoniu Martin la editura Universității de Vest „Vasile Goldiș”.

    ARADON Sport local

    Victorie fără emoţii pentru fetele de la UTA

    România

    Fiscul îşi face site de licitaţii
    ANAF a anunţat că va lansa o platformă digitală pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.