ARAD. Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Ioan Suciu, Sever Bocu, mulţi intelectuali, ţărani – „talpa ţării“, printre ei şi dr. avocat Alexandru Stoinescu, născut la data de 18 iunie 1884 în Cicir, într-o familie de ţărani fruntaşi.
A început Gimnaziul Superior Regal de Stat Arad, continuat la Sibiu, transfer realizat în urma refuzului de maghiarizare a numelui de familie în Szerencsy („fiul meu nu poate fi decat român, chiar dacă este premiant pe şcoala în limba maghiară“, a declarat tatăl, Dumitru Stoinescu). Studiile universitare: Facultatea de Drept Oradea, Academia Regală de Drept 1909 – 1907 la Budapesta, unde şi-a dat şi doctoratul.
S-a căsătorit în 1910 cu Lucia Pacu şi au avut trei copii: dr. Mircea Stoinescu, Delia (căsătorită Străin) şi Horia (avocat). Naşi de căsătorie şi botez a fost familia Elena şi Vasile Goldiş.
În Războiul Mondial
La începutul Primului Război Mondial, în 4 octombrie 1914, a fost mobilizat şi parcurge 3 etape: comandant militar al Gărzii Caransebeş, trimis pe front în Galiţia, unde se va îmbolnăvi grav în tranşee şi va fi transferat la Spitalul Militar Viena; comandant militar al lagărului medico-sanitar „Lager Spital“ – Brno, Cehia, unde sprijinea activitatea naţionalistă a diverselor grupuri de prizonieri (cehi, croaţi, italieni, sârbi, slovaci şi români). Patriot convins, şi-a consacrat întreaga viaţă idealului său – ROMÂNIA MARE. Consilier militar al lui Vasile Goldiş, a activat în Consiliul Naţional Român, organizând Gărzile Naţionale Române în Arad, contribuind direct la instaurarea Administraţiei Române în Arad şi Comitatul Arad.
Pentru Marea Unire
În 11 noiembrie 1918, după terminarea războiului s-a întors acasă şi s-a prezentat imediat la dr. Cicio Pop, punându-se la dispoziţia Partidului Naţional.
Dupa Unirea din 1918 a candidat independent pentru circumscripţia Maria Radna, fiind ales în primul Parlament al României Mari şi reales în a 2-a legislatură pe listele Partidului Naţional Român, din care făcea parte (ziarul „Românul“ – marţi, 4 noiembrie 1919, pagina 2; I. Clopoţel, Misiunea istorică a gărzilor naţionale în luptele de dezrobire din 1918, Bucureşti, 1943, pagina 23).
La revenirea trupelor române a arborat steagul tricolor, împodobind balcoanele cu chilimuri româneşti, la Primărie, Prefectură, Banca Victoria, la avocat Ispravnic şi la casa proprie (B-dul Republicii, 42), unde gărzile maghiare, în 1919, au tras cu arma.
Prigoana comunistă
A activat ca avocat în Baroul Arad (până la desfiinţare, în timpul comunismului), deasemenea şi în viaţa social-culturală, fiind membru de frunte al Casinei Naţionale Române, preşedinte al „Reuniunii de Cântări Armonia“.
A fost deţinut politic pentru „manifestări ostile“ în anii 1952 – 1953, la Jilava, Uranus şi lagărul de muncă Fundulea, fără a fi trimis în judecată.
După detenţie a fost arhivar la Episcopia Ortodoxă Arad, apoi consilier eparhial al Episcopiei.
Veşnică recunoştinţă!
A decedat la 3 decembrie 1970 şi îşi doarme somnul de veci la cimitirul Eternitatea Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!