ARAD. A fost dat publicității primul procent de promovabilitate la nivel național: 58,99 % după ce au fost centralizate 97,19% din date. Potrivit Ministerului Educației, acest procent de promovabilitate este mai mare cu 3%, comparativ cu situaţia parţială centralizată în iulie 2013, când acesta era de 55,52%. În rândul celor promovaţi, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8 – 8.99.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, în Arad, cel mai probabil, rezultatele vor fi afișate abia luni după orele 12.00. Duminică dimineața încă se mai corectau lucrări în centrele de evaluare. Rămâneți pe www.aradon.ro pentru a afla rezultatele acestei sesiuni.
Luni, 7 iulie absolvenţii vor putea depune contestaţii (între orele 12:00-16:00). Acestea urmează să fie soluţionate în intervalul 8-10 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe data de 11 iulie.
Rezultate partiale la bacalaureat. Afla cand se afiseaza in Arad
La nivel național a fost făcut public procentul de promovabilitate după centralizarea a 97,19% din rezultate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat miercuri că organizarea alegerilor locale și europarlamentare a costat aproximativ 250 de milioane de euro, a alegerilor parlamentare - 120 de milioane de euro, iar cele două alegeri prezidențiale, peste 300 de milioane de euro.
Local
Președintele american, Donald Trump, a promis miercuri, în discursul susținut la Forumul Economic Mondial de la Davos, că nu va recurge la forță pentru a anexa Groenlanda, informează AFP și Reuters.
1
Local
Competiția se va desfășura la categoriile Open feminin și Open masculin, în două manșe, pe Pârtia Borlova de la Muntele Mic, în data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00.
Local
Circulația tramvaielor se suspendă joi şi vineri pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou.
Mapamond
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.
Local
Tânărul de 23 de ani, cadru activ la Detașamentul de Pompieri Ineu, s-a prezentat la examenul de bacalaureat, proba la alegere, „echipat” cu aparatură de transmitere audio-video la distanță astfel încât acesta să îi poată comunica soției subiectele, iar aceasta să îi comunice rezultatele.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!