„S-a stabilit că persoana în cauză este Eugen I., în vârstă de 39 de ani din România, care a declarat că a obţinut cartea de identitate de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte contra sumei de 300 euro şi a recurs la acestă metodă deoarece şi-a pierdut documentele”, au precizat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad. Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei bărbatului şi au întocmit actele de urmărire penală pentru infracţiunea de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea.
Român cu document fals, prins la P.T.F. Nădlac II
Român cu document fals, prins la P.T.F. Nădlac II
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au depistat un cetăţean român care a încercat să iasă ilegal din ţară, folosindu-se de un document de identitate românesc fals. În urma verificărilor efectuate de autorităţi s-a constatat că documentul prezentat este fals, iar bărbatul a fost condus la sediul Punctului de Frontieră pentru cercetări.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Sfântul Nicolae a trăit în timpul Sfântului Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337).
Mapamond
Recurgerea la activele rusești înghețate în Europa pentru a finanța nevoile financiare ale Ucrainei va avea „consecințe considerabile” pentru Uniunea Europeană, a declarat vineri ambasadorul Rusiei la Berlin, Serghei Neceaiev, în contextul în care cancelarul german și premierul belgian urmau să se întâlnească pentru a discuta această problemă, relatează AFP.
1
Ştiri sportive
Naționala României va juca în Grupa D la Cupa Mondială de fotbal din 2026, dacă se va califica, iar adversarele sale vor fi Statele Unite, Paraguay și Australia, potrivi tragerii la sorți efectuate, vineri, la John F. Kennedy Center for the Performing Arts din Washington DC.
1
Mapamond
Mii de elevi din Germania au protestat vineri în mai multe orașe din țară împotriva planurilor guvernului privind un nou serviciu militar voluntar, relatează dpa.
Local
PÂNCOTA. Un tânăr de 24 de ani, din Pâncota, a ajuns în spatele gratiilor, după ce a furat un telefon mobil dintr-un parc din oraș.
Local
Polițiștii au identificat autorii unor furturi comise la o firmă din Ghioroc, de unde au dispărut 600 de litri de motorină și sute de kilograme de cupru.
Local
Clădirea monument istoric va fi mansardată şi apartamentată, urmând a căpăta funcţiunea de birouri şi apart-hotel.
3
UT Arad
MIERCUREA CIUC. Veste uluitoare dinspre Miercurea Ciuc. Atacantul echipei FK Csikszereda, de la Liga de Tineret, Ioo Edvin se zbate între viață moarte, după ce duminica trecută s-a accidentat grav la meciul din Cupa României cu UTA.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!