Consilierii locali au fost chemaţi de urgenţă în şedinţă extraordinară de consiliu pentru a vota o nouă rectificare de buget. Convocarea de pe o zi pe alta a fost explicată de viceprimarul Ovidiu Marian prin faptul că „nu ne-am dorit să existe întârzieri în plata salariilor profesorilor (acestea sunt plătite de obicei pe 12 ale lunii – n.r.). Acesta a fost scopul principal al şedinţei de astăzi: să alocăm banii primiţi de la Guvern cadrelor didactice”. Aleşii au votat în viteză, ca atare, suplimentarea cu suma de 11.052.000 lei prevederile bugetare privind cheltuielile de personal din învăţământ, banii urmând a fi repartizaţi grădiniţelor şi şcolilor din municipiu, adică unui număr de 21 de unităţi şcolare.
25 de milioane lipsă
Potrivit proiectului, „suma repartizată asigură plata drepturilor salariale aferente lunii septembrie şi un procent de aproximativ 40% din valoarea sumelor dobândite prin sentinţe judecătoreşti”.
Oricât de bună ar fi vestea că au venit de la Guvern bani pentru profesori, situaţia salariilor acestora e una disperată. Potrivit agrumentării din hotărârea votată ieri de consilieri, „fondurile necesare suplimentar pentru asigurarea cheltuielilor de personal aferente lunilor octombrie şi noiembrie sunt la nivelul sumei de 14,2 milioane lei, iar necesarul privind plata integrală a sumelor dobândite prin sentinţe civile este de aproximativ 11,5 milioane lei”. Mai exact, că municipiul are nevoie pentru a acoperi atât salariile profesorilor, cât şi drepturile câştigate de aceştia prin sentinţe judecătoreşti, adică pentru a acoperi nevoile acestei categorii, până la finele anului, de 25,7 milioane lei.
De la BERD la canalizare
Aleşii au votat tot ieri mutarea unei sume de bani destinată proiectului BERD spre canalizarea susţinută prin creditul Băncii Mondiale, după ce Marian le-a explicat că Primăria a pus la BERD cu 1,5 miliarde de lei în plus, bani care nu se pot consuma până la finele anului, dar care ar putea fi cheltuiţi pe canalizare.
A.B.
Trimite articolul
XMaterialul este scris de un ungur? Iti rupi gatul pana reusesti sa citesti/
Părerea ta
Aventuri in cearsaf… Poze si filme compromitatoare cu PSD-ista Lavinia Samuila !
Ana Birchal si folosirea metodelor de seductie sexuala nu sunt singulare… Cele mai importante secrete ale PSD-istilor caraseni ne arata cum Lavinia Samuila din Otelu Rosu, sefa tinerilor din micul orasel, isi pune la munca farmecele si talentul sexual alaturi de deputatul PSD-ist Ion Mocioalca si de un alt social democrat, Vantu Daia, din Caras Severin. Se vorbeste si despre lucruri similare in care apare tanara alaturi de senatorul Ilie Sarbu numai ca despre acesta nu avem dovezi.
Ne intrebam… Oare vinovati sunt respectivi barbati pentru ca au cazut in plasa Lavinia Samuila sau tanara focoasa isi doreste prea mult o functie ?
Mai multe informatii in http://www.ohabaferdinand.ro sau http://www.politicienii.ro
………
PE 1 NOIEMBRIE VOR APARE FILMULETE CU MIRCEA GEOANA ! Afirmatiile lui, la adresa altor politicieni sunt contrazise flagrant…
Cititi “Istoria PSD-ului”, “Nebuniile lui Geoana”, “Pensionarii sunt inselati de PSD si PNL !…”, “Protan,ecologia,ozeneuri si afacerile necurate din PSD”, “Simulare PD-L”, “ION MOCIOALCA si Revolutionarii”
Mai multe informatii pe http://www.ohabaferdinand.ro sau http://www.politicienii.ro
……….
Candidatul PSD, Ion Mocioalca, are o pasiune pentru agricultura sau o foloseste doar ca pe o cale de inavutire personala ?
Aflati cum reuseste Ion Mocioalca sa stranga averi, sa acorde imprumuturi de sute de mii de euro si alte traznai. O fi, oare, vorba despre camatarie, mecenat, filantropie sau numai fariseism ?
Despre toate acestea aflati in http://www.ohabaferdinand.ro sau http://www.politicienii.ro