După șase săptămâni de post, creștinii ortodocși încep, din seara Duminicii de Florii, Săptămâna Mare sau Săptămâna Sfintelor Pătimiri, o săptămână în care, conform rânduielilor canonice se ajunează(nu se mănâncă și bea nimic) până înspre seară. Sub aspect liturgic, caracteristica esențială a acestei săptămâni este denia, cuvânt care provine de la slavonescul vdenie și înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Fiecare zi are un mesaj profund, o încărcătură spirituală, care cheamă la meditație și determină omul credincios la o intensificare a efortului personal în propriul urcuș spre mântuire, spre dobândirea Ierusalimului ceresc. Slujbele din biserici, lecturile biblice ale săptămânii, stau în strânsă legătură și amintesc momente și evenimente din ultimele zile ale vieții pământești a lui Iisus Hristos, înainte de Învierea Sa.
În Sfânta și Marea Luni, în dimineața zilei, Iisus, împreună cu apostolii Săi se reîntorc în Ierusalim din Betania, ,,satul Mariei și al Martei sora ei”, dar și al lui Lazăr, fratele acestora, cel a patra zi înviat din morți. Intră în templu unde arhiereii, bătrânii poporului și cărturarii caută ,, să îl prindă în cuvânt ”, întrebându- L cu a cui putere săvârșește minuni, să- L acuze că hulește pe Dumnezeu. Iisus le spune pilda cu cei doi fii, parabolele cu lucrătorii viei, cu cei poftiți la nunta fiului de împărat (Luca 20), al căror tâlc aceștia nu l-au înțeles. În această zi se face pomenire și de smochinul neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod. E o pildă dată omului, din care trebuie să rețină că Dumnezeu este atât iubire cât și dreptate. Tot luni se face pomenirea patriarhului Iosif, vândut de frații săi cu treizeci de arginți. El este o preînchipuire a lui Hristos, care a fost vândut de Iuda.
În Sfânta și Marea Marți, în templu, Iisus vorbește despre credința în Dumnezeu, despre puterea rugăciunii, despre smerenie și iertare, despre banul văduvei și despre dărâmarea templului, despre banul dajdiei și despre sfârșitul lumii (Luca, cap. 21-22, Marcu, cap. 12-13). În viclenia și ura lor față de El, fariseii fac alianță cu irodianii, partid politic ,,din opoziție”, ca împreună să-I însceneze o vină politică pe care să o alăture, prin denunț, celei religioase, de a se fi numit pe sine Dumnezeu. Ipocriți, și unii și ceilalți, par preocupați de teme existențiale majore: care poruncă din lege e mai mare, înviere, judecata de apoi. Mântuitorul îi lămurește, dar îi și judecă cu asprime, rostind acele ,,vai- uri ” ce nu se vor uita niciodată (Matei 23, 13-34). Marți se face și pomenirea celor zece fecioare din pilda cu acest nume. Are menirea de a ține trează datoria creștinului de a trăi permanent în legătură cu Hristos. Candela fără ulei reprezintă relizarea de sine în totala nepăsare de ceilalți; candela cu ulei este evlavia însoțită de milostenie.
Iisus petrece Sfânta și marea Miercuri în Betania. În această zi se face pomenirea femeii păcătoase care, în casa lui Simon Leprosul, a spălat cu lacrimi și a uns cu mir de mare preț picioarele Mântuitorului, înainte de Pătimirile Sale, ca simbol al pocăinței și al îndreptării. “Doamne, femeia care căzuse în păcate multe, simțind dumnezeirea Ta ( adică fiind mișcată de harul dumnezeiesc spre cunoașterea cea mai presus de înțelegere), a luat rânduiala de mironosiță”- spune o cântare bisericească. A fost mistuită de dorința de a i se dezlega păcatele: “Dezleagă-mi păcatele mele, așa cum eu mi-am dezlegat părul” . La Ierusalim, Iuda, părăsind Betania, primește din partea sinedriului cei treizeci de arginți cu care îl vânduse pe Iisus. Trădarea avusese loc, semnul conspirativ fusese hotărât: sărutarea, ,,sărutul lui Iuda”. Urma prinderea.
Joia Mare face amintirea a patru evenimente din viața lui Iisus: Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, rugăciunea arhierească în grădina Ghetsimani și începutul pătimirilor prin prinderea Sa de către ,,mulțime cu săbii și cu ciomege, de la arhierei, de la cărturari și de la bătrâni”( Marcu, 14, 41), ajutați de Iuda Iscarioteanul, purtarea ,,Răufăcătorului” de la Anna la Caiafa, înscenarea simulacrului de proces (Ioan, 18). În Sfânta și Marea joi în biserici, seara, la denie, se citesc cele 12 Evanghelii, o antologie a textelor Sfintelor Evanghelii care redă, diacronic, momentele esențiale ale Săptămânii Sfintelor Pătimiri, lecție de edificare și documentare pentru ascultător, dar, mai ales, de profundă trăire spirituală. ,, Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”(Ioan, 13, 34-35 ), este porunca iubirii, ,,legitimația” tuturor celor care se numesc sau sunt numiți creștini și sigla creștinismului însuși, care își ia, între religiile lumii, supranumele de ,,religia iubirii”.
În Sfânta și Marea Vineri se face pomenirea sfintelor, înfricoșătoarelor și mântuitoarelor pătimiri ale Mântuitorului, de mărturisirea tâlharului celui recunoscator care a dobândit raiul. Pătimirile Domnului sunt numite sfinte pentru că Cel ce suferă este Fiul lui Dumnezeu, înfricoșatoare deoarece toată natura și făptura s-au cutremurat la răstignirea lui Hristos și mântuitoare pentru că Cel ce pătimește nu este un simplu om, ci Dumnezeu.
Vinerea Mare înseamnă Răstignirea, înseamnă Crucea. ,, Crucea este voința Tatălui, cinstea Fiului, bucuria Sfântului Duh, dar și mărirea Sfântului Pavel, care zice: “Să nu fie mie a mă lăuda, fără numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos” (Gal. 6, 14)…Crucea a rupt zapisul ce era asupra noastră (Col. 2, 14), a nimicit temnița morții și ne-a dat cea mai desavârsită dovada de dragoste a lui Dumnezeu… Crucea este o tărie nebiruită, o pavăză neînvinsă, siguranța bogaților, norocirea săracilor, ocrotirea celor prigoniți, înarmarea celor năpădiți, liberarea de patimi, temelia faptei celei bune, semnul cel mărit și minunat. Crucea iarăși a deschis raiul, a vârât într-însul pe tâlharul și a introdus în cer neamul omenesc, care era aproape să se prăpădească, nici măcar de paământ nefiind vrednic” (Sfântul Ioan Gură de Aur – Cuvânt la Sfânta și Marea Vineri). Slujba Ceasurilor Împărătești, Vecernia punerii în Mormânt și denia Prohodului Domnului conferă creștinilor care se învrednicesc să ia parte la acestea, prilej de adâncă trăire duhovnicească.
În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul și pogorârea la iad cu dumnezeirea, pentru a ridica din stricăciune la viața veșnică pe cei din veac adormiți.
Momentul este consemnat în imnografia bisericească prin cuvintele: “Când Te-ai pogorât la moarte Cel ce ești viața cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii. Iar când ai inviat pe cei morți din cele de dedesubt, toate puterile cerești au strigat: Dătătorule de viață, Hristoase, Dumnezeul nostru, mărire Ție”.
Întreaga Săptămână Mare devine astfel pentru omul credincios și pentru comunitate un ,,remember” și totodată un prilej de întâlnire și experiență personală și colectivă cu Hristos și jertfa Sa adusă de bunăvoie.
Participarea noastră la slujbele din biserică în această săptămână este o datorie duhovnicească prin care arătăm că suntem părtași alături de Hristos la lucrarea Sa răscumpărătoare, realizată ,,pentru noi și pentru a noastră mântuire”.
Preot dr. Vasile Pop
Citiți principiile noastre de moderare aici!