Schimbarea la Faţă a Domnului

Această sărbătoare aminteşte creştinilor de minunea care a avut loc pe muntele Tabor, unde Hristos îşi descoperă dumnezeirea Sa prin natura umană pe care şi-a asumat-o.
Pe muntele Tabor, pe când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, tresar deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Dar, imediat, au parte de un lucru şi mai neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stau de vorba cu Iisus despre patima şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie. Semnificaţia tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta.

Din secolul IV

Sărbătoarea Schimbării la Faţă datează de la începutul secolului al IV-lea, când Sfânta Împărăteasă Elena ctitoreşte o biserică pe Muntele Tabor. Primele menţiuni ale acestei sărbători se regăsesc în cadrul unei serii de documente din prima jumatate a secolului al V-lea. În Apus, sărbătoarea a fost adoptată doar mai târziu, în urma hotărârii luate de papa Calist al III-lea, ca un mod de a-şi arăta recunoştinţa faţă de creştini, deoarece aceştia au biruit împotriva turcilor în 1456 la Belgrad.
Începutul toamnei
În popor, această sărbătoare este privită şi ca începutul toamnei. Schimbarea la Faţă mai este numită şi Obrejenia, denumire ce vine din slavonă şi înseamnă transformare, schimbare. Denumirea în limbă greacă a sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea). Sfântul Antim Ivireanul o numeşte sugestiv Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos.

Iconografie

Faimoasa icoană a Schimbării la Faţă a Domnului este extrem de profundă şi bogată prin tot ceea ce transmite. În centrul acesteia este Mântuitorul având un vesmânt alb, înconjurat de un fond închis de culoare (mandorla), aspect prezent şi în icoana Învierii. La picioarele lui Iisus Hristos sunt ucenicii Petru, Iacob şi Ioan, dar şi Moise şi Ilie.