Seara Teatrului din Craiova

Miercuri, 21 octombrie, de la ora 19, pe scena
Festivalului Internaţional de Teatru Clasic de la
Arad, puteţi urmări „Scaunele” de
Eugene Ionesco, în regia lui Kincses Elemer,
prezentat de Teatrul Naţional „Marin
Sorescu” Craiova.

Pentru a vă introduce în atmosfera
spectacolului din această seară vă
prezentăm câteva fragmente din cronicile ce
i-au fost făcute. „Ilie Gheorghe şi
Tamara Popescu se mişcă în spectacolul
lui Kincses Elemér exact aşa cum ne
imaginam cu toţii că o fac nişte
personaje aproape centenare. Şi nu numai că
fac asta, dar o fac cu o anume virtuozitate, cum cel
dintâi ne-a obişnuit din atâtea alte
roluri ale sale… nici prestaţia Tamarei
Popescu nu este mai prejos de aceea a lui Ilie
Gheorghe, ceea ce este o performanţă pentru
orice partener(ă) a acestui actor atât de
complex. Regizorul inventează în spectacolul
Teatrului Naţional «Marin Sorescu” de
la Craiova, un fel de confruntare a celor doi
batrâni, mai ales a lui, cu infinitul unei
mări către care, finalmente, se
îndreaptă amândoi pentru a
dispărea definitiv” (Nicolae Prelipceanu)

„Kincses Elemér a pus în scenă
Scaunele la Teatrul Naţional din Craiova cu
maximum de precauţii şi tot atâtea
efecte, dar cu anumite accente pe comedia catastrofei.
Ilie Gheorghe şi Tamara Popescu aduc în
scenă mica iubire casnică, ce se dizolvă
în necruţătoare ordine
universală…”(Mircea Ghiţulescu)

„ Profesionalismul regizorului Kincses Elemer nu
se dezminte nici de această dată. Colaborarea
dintre el şi cei doi protagonişti ai
spectacolului este aproape de perfecţiune…
Ilie Gheorghe şi Tamara Popescu sunt un cuplu
foarte potrivit ce conving(e), dincolo de orice
îndoială, că acest spectacol este o
versiune reuşită, ce va rămâne
în fişierul spectacologiei ionesciene (Ioan
Lascu)

„Punerea în scenă a regizorului
Kincses Elemer, sub o scenografie condensată
până la simplificare a Klarei Labancz,
reuşeşte să dea prospeţime
notorietăţii cea predispusă la
uzură…

Un Ilie Gheorghe desfăşurându-şi
pe varii fronturi un întreg arsenal profesional:
voce când ridicată, când
şoptită, mimică a feţei de o
elocvenţă frapantă, expresivitate
corporală şi, nu în ultimul rând,
un înalt grad de înţelegere a
textului, o asimilare a acestuia într-o
logică proprie actorilor, în afara
cuvintelor, o virtuozitate pe care am mai gustat-o la
Ilie Gheorghe şi cu alte prilejuri, pe care o
recunosc şi salut. O Tamara Popescu
răspunzând cu atenţie (unul dintre
ingredientele absolut vitale ale actorului) şi
versatilitate profesională provocărilor
textului şi jocului partenerului” (Horia
Dulvac)

V.F.