Cei care își doresc să se înscrie în cea de-a doua sesiune de admitere, atât pentru locuri bugetare, cât și cu taxă, la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, sunt așteptați la biroul unic de înscrieri ale facultății situat la etajul unu al clădirii de luni până vineri, între orele 9.00-15.00. În luna septembrie, înscrierile se vor desfăşura la punctele de înscriere ale fiecărei facultăţi, tot în clădirea UAV din Bd. Revoluţiei. Absolvenţii pot alege oricare din cele 32 programe de studii pentru licenţă şi 26 de programe de master (două programe în limba engleză la Facultatea de Ştiinţe Exacte), din cadrul celor nouă facultăţi ale universităţii arădene de stat. Înscrierile se vor finaliza pe 12 septembrie. Interviurile pentru master se vor desfăşura în luna septembrie conform calendarului stabilit de fiecare facultate.
Sesiune de admitere la UAV, până pe 12 septembrie
Sesiune de admitere la UAV, până pe 12 septembrie
Cea de a doua sesiune de admitere pentru locurile bugetare şi cu taxă rămase libere la UAV se desfăşoară pe tot parcursul lunii august.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
1
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!