Șapte sirieni și irakieni au încercat să iasă ilegal din țară, ascunși în remorca unui autotren condus de un cetățean turc. „Captura” a fost făcută în noaptea de luni spre marți, 21 spre 22, imediat după miezul nopții când, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac -Nagylak, pe sensul de ieșire din țară, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul turc A.K., în vârstă de 46 de ani, la volanul unui automarfar marca Scania înmatriculat în Turcia. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire, castane din Turcia, pentru o societate comercială din Germania. „În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul remorcii autovehiculului, au fost descoperite ascunse şapte persoane, trei femei şi patru bărbaţi. Acestea au fost duse la sediul instituţiei pentru cercetări, unde s-a constatat că sunt doi cetăţeni sirieni şi cinci cetăţeni irakieni, cu vârste cuprinse între 14 şi 29 de ani. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferul mijlocului de transport şi de trecere ilegală a frontierei de stat, față de cei şapte cetăţeni străini”, au precizat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Aarad.
Sirieni și irakieni ascunși într-un camion, printre castane
Sirieni și irakieni ascunși într-un camion, printre castane
Șapte cetățeni din Siria și Irak au fost descoperiți la frontiera Nădlac, ascunși în remorca unui camion care transporta castane.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
7
Local
CURTICI. Tinerii elevi liberali au fost o zi în „umbra” primarului Bogdan Ban de la Curtici.
ARADON Sport local
ARAD. Sâmbătă şi duminică, de la ora 10, în Sala Sporturilor din oraşul nostru are loc etapa cu numărul 2 din cadrul Campionatului Naţional de Baschet în Fotoliu Rulant.
Local
Sute de polițiști arădeni au luat parte, miercuri, la ceremonia dedicată Zilei Poliției Române.
Local
Un bărbat de 46 de ani, din Arad, a fost arestat preventiv după ce a condus băut, fără pemris și a accidentat un pieton, pe strada
Local
175 de arădeni au avut nevoie de implantarea unor stimulatoare cardiace, în anul 2025 și primele luni ale acestui an.
România
România se numără printre țările care au făcut progrese semnificative în implementarea hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în 2025, deși, pe total, persistă numeroase provocări importante, potrivit raportului de activitate anual al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, dat publicității miercuri, la Strasbourg.
Citiți principiile noastre de moderare aici!