Datele arată că, pe parcursul celor 31 de zile ale lunii care tocmai s-a încheiat, subunităţile ISU au executat 615 misiuni, rezultând o medie de 20 de misiuni pe zi. Din totalul intervenţiilor, 23 de misiuni au vizat stingerea incendiilor, 544 au fost misiuni de acordare a asistenţei medicale de urgenţă SMURD (sunt incluse şi misiunile SMURD Nădlac şi SMURD Vinga), trei intervenţii pentru descarcerarea persoanelor, patru misiuni pirotehnice, nouă intervenţii de asistenţă a persoanelor, iar 32 au fost diferite alte tipuri de misiuni. „Pe timpul intervenţiilor executate de către echipajele SMURD au fost asistate 569 persoane, din care 474 adulţi şi 95 copii, iar dispeceratele inspectoratului şi a subunităţilor de intervenţie au monitorizat 105 transporturi de substanţe periculoase”, ne spune George Pleşca, purtătorul de cuvânt al ISU. Dacă este să facem o comparaţie cu luna mai a anului trecut, în 2014 numărul intervenţiilor a crescut cu 16 la sută.
SMURD-ul şi pompierii, solicitaţi în luna mai
Luna mai a fost una solicitantă pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad (ISU), în special pentru pompieri şi pentru echipajele SMURD.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
România
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.
România
Fermierii vor putea achiziționa motorină la preț redus, fără accize și TVA, pentru lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență lansat vineri în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Mapamond
Kremlinul a admis vineri că un oligarh, cel puțin, s-a oferit să finanțeze războiul din Ucraina, la o reuniune cu ușile închise cu președintele rus, Vladimir Putin, care, conform presei independente, ar fi cerut donații pentru a putea continua campania militară, în contextul creșterii deficitului bugetului public, relatează agenția EFE.
Local
În cadrul activităților organizate în Săptămâna Altfel, preșcolarii de la Grădinița Little Star au „gustat” viața de școlari.
Local
Evenimentul e programat pe 1 aprilie, ora 15, în Sala Ferdinand şi online. Pot participa toţi cei interesaţi.
1
Mapamond
Gardienii Revoluției din Iran au anunțat vineri că au forțat trei nave portcontainer să se întoarcă din drum în strâmtoarea Ormuz, declarând că această cale navigabilă strategică este de acum închisă navelor care vin dinspre sau se îndreaptă spre porturi având legătură cu „inamicul”, relatează AFP și Reuters.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!