Doi bărbați de 48 de ani, din Arad și Nădlac, au fost depistați de polițiști conducând sub influența alcoolului, iar în ultimele 72 de ore, aproape 100.000 de lei au fost încasați din amenzi aplicate în trafic.
Astfel, pe data de 22 august, în jurul orei 21.00, polițiștii Secției 2 Micălaca au depistat un arădean de 48 de ani, care conducea o motocicletă pe strada Titan. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,66 mg./l alcool pur în aerul expirat. În noaptea următoare, pe 23 august, în jurul orei 01.00, polițiștii din Nădlac au oprit un autoturism condus de un bărbat, tot de 48 de ani, din localitate. Șoferul avea o alcoolemie de 0,57 mg./l alcool pur în aerul expirat.
Ambii conducători auto au fost duși la unități medicale pentru recoltarea de probe biologice, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
253 de sancțiuni
În paralel, polițiștii rutieri din județ au derulat, în ultimele 72 de ore, mai multe acțiuni de prevenire a accidentelor și de verificare a respectării legislației. Ca urmare, au fost aplicate 253 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 98.000 de lei. Printre cei sancționați, 61 de șoferi au fost depistați circulând cu viteză peste limita legală. Totodată, 119 persoane au fost testate cu aparatele din dotare, au fost reținute 10 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare, pentru nereguli tehnice sau lipsa documentelor în regulă.
„Poliția Arad reamintește tuturor participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație și adoptării unui comportament preventiv, pentru ca drumurile să fie sigure pentru toți”, a transmis IPJ Arad.
Trimite articolul
XBautorii de tuica si bere sunt ok? Ca nimeni nu comenteaza …daca era uny prins ca a tras oua fumuri din joint erau pusi la zid….rusine sa va fie …