Ca să întărească cele scrise mai sus, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au trimis în judecată patru „şoferi” care ori au condus maşini neînmatriculare, ori se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice la volan, ori conduceau fără a avea permise auto. Unul dintre cei patru conducători au a fost depistat conducând un autoturism Opel Corsa pe drumurile publice dintre Socodor şi Chişineu-Criş, în condiţiile în care valabilitatea autorizaţiei de circulaţie provizorie era expirată. Cel de-al doilea „şofer” se afla la volanul unui VW Vento, pe DN 794, deşi nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În privinţa celui de-al treilea bărbat trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, acesta a fost prins conducând un VW Golf pe DN 79, având o îmbibaţie alcoolică de 2,00 g/l alcool pur în sânge. Ultimul „conducător auto” care va fi judecat pentru infracţiuni rutiere a ajuns în această situaţie după ce a fost depistat la volanul unui Audi A3 pe drumurile publice din Pilu, în condiţiile în care nu avea permis de conducere, iar autoturismul era neînmatriculat, numerele de înmatriculare folosite fiind emise pentru un alt autovehicul. Toate cele patru dosare au fost trimise Judecătoriei Chişineu-Criş pentru soluţionare.
Şoselele din judeţ: maşini neînmatriculare şi şoferi fără permise
Şoselele din judeţ: maşini neînmatriculare şi şoferi fără permise
Şoselele din judeţul Arad sunt pline de şoferi beţi, fără permise, care conduc maşini neînmatriculare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
ANAF a anunţat că va lansa o platformă digitală pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
ARADON Sport local
Cu rezultate remarcabile în competiții, Jessica Culda este o promisiune pentru atletismul arădean.
Local
Care sunt condiţiile şi modalitatea prin care pot beneficia de concediu medical persoanele care însoţesc la tratament bolnavii oncologici.
Local
Se pare că Anamaria Nyeki ia în calcul o candidatură la alegerile pentru Primăria Arad, din anul 2028.
5
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Mapamond
Statele Unite negociază „în acest moment” cu Iranul o încetare a focului în războiul dintre cele două țări, a declarat marți președintele Donald Trump, relatează AFP.
2
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
Citiți principiile noastre de moderare aici!