„Cadavrul găsit duminică dimineaţa în lacul Ghioroc a fost identificat. Este vorba despre un tânăr de 19 ani, din Pâncota. Sâmbătă seara, acesta a intrat în lac, pentru a se scălda. O femeie a văzut că tânărul nu a mai ieşit la suprafaţă şi a sunat la 112. A fost solicitat sprijinul ISU, care a găsit cadavrul duminică dimineaţa. Deşi din primele cercetări nu rezultă suspiciuni cu privire la cauza decesului, cadavrul a fost trimis, conform procedurii, la necropsie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ.
Tânărul înecat în lacul Ghioroc este din Pâncota
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Arad, Ovidiu Liber, tânărul care s-a înecat sâmbătă seara în lacul Ghioroc a fost identificat.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Clădirea monument istoric va fi mansardată şi apartamentată, urmând a căpăta funcţiunea de birouri şi apart-hotel.
UT Arad
MIERCUREA CIUC. Veste uluitoare dinspre Miercurea Ciuc. Atacantul echipei FK Csikszereda, de la Liga de Tineret, Ioo Edvin se zbate între viață moarte, după ce duminica trecută s-a accidentat grav la meciul din Cupa României cu UTA.
Local
O expoziție dedicată Crăciunului îi așteaptă pe arădenii curioși să vadă globuri fragile, figurine zâmbitoare și ornamente care au decorat casele românilor de-a lungul generațiilor.
România
Moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!