aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Tarife de infarct la ştrand

Tarife de infarct la ştrand

De Diana Duțu
la 26 October 2022 17:42
35 Comentarii

Tarife de infarct la ştrand

Foto: J.A.
26 October 2022 17:42
Pentru a-şi acoperi cheltuielile, Recons, administratorul bazei de agrement, propune majorări semnificative ale tarifelor.
Scris de Diana Duțu - Pentru a-şi acoperi cheltuielile, Recons, administratorul bazei de agrement, propune majorări semnificative ale tarifelor.

Trimite articolul

X

ARAD. SC Recons SA, compania care administrează Ştrandul Neptun, propune creşterea tarifelor cu până la… 366%. Acesta e procentul maxim de majorare şi vizează tariful de închiriere teren pentru activități comerciale în Zona 2 Bazine copii (unde preţul ar trebui să crească de la 15 la 70 de lei/mp/zi). Dar majorări semnificative de preţ sunt propuse şi pentru biletele de intrare la ştrand – mai scumpe cu 60% (de la 22 la 35 de lei/zi) – sau pentru închirierea şezlongului – unde tariful propus este mai mare cu 115% (de la 7 la 15 lei/zi)!

Oricum le-am privi, aceste preţuri vor avea ca efect îndepărtarea arădenilor de Ştrandul Neptun, nicidecum atragerea lor spre baza de agrement pe care autorităţile se tot chinuie să o revitalizeze.

Noile tarife au fost avizate de Consiliul de Administrație și de Adunarea Generală a Acționarilor SC Recons SA. Justificarea?

„SC Recons SA a identificat necesitatea modificării tarifelor aferente zonei de agrement Ștrandul Neptun Arad, având în vedere faptul că desfășurarea activității societății necesită consumuri de resurse umane, materiale și financiare, precum și creșterea substanțială a tarifelor pentru furnizarea energiei electrice, gaze naturale, apă și salubritate, precum și a serviciilor prestate de către terți. (…) Operatorul prezintă și Situația veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor în anul 2022 aferente Ștrandului Neptun Arad, aceasta având un rezultat brut negativ la data de 31.05.2022” – explică reprezentanţii Primăriei Arad.

Tarife de intrare

Pentru accesul în zona I şi II – bazine adulţi și bazine copii – Recons propune următoarele tarife: bilet preţ întreg 35 lei/zi (de la 22 de lei), bilet pentru elevi, studenţi cu vârsta până la 25 ani, pensionari, persoane cu handicap 15 lei/zi (de la 10 lei), bilet acces după ora 16.00 15 lei/zi (înainte, 10 lei de la ora 17), bilet acces grup copii cu învățător/profesor – 10 persoane 100 lei/zi (de la 67 de lei), bilet familial – doi adulţi şi un copil 65 lei/zi (de la 40 de lei), bilet familial – doi adulţi şi doi copii 68 lei/zi (de la 42 de lei), bilet familial – doi adulţi şi trei sau mai mulți copii 75 lei/zi (de la 46 de lei), abonament preţ întreg 1.000 lei/sezon (de la 800 de lei), abonament preţ redus 600 lei/sezon (de la 400 de lei), abonament lunar 500 lei (de la 310 lei), abonament lunar redus 290 lei (de la 170 de lei), abonament 1 săptămână 175 lei (de la 100 de lei), abonament 1 săptămână redus 70 lei (de la 45 de lei). Reducerile s-ar acorda pentru elevi, studenţi cu vârsta până la 25 ani, pensionari şi persoane cu handicap. Copiii cu vârstă până în 7 ani beneficiază de gratuitate.

De menţionat că s-a renunţat la biletul de acces pentru grup format din 10 adulți (care era de 170 lei/zi). Noutatea o constituie introducerea biletului de acces la evenimente (concerte, festivaluri, târguri etc.): 15 lei/zi.

Alte tarife

În ceea ce priveşte tarifele pentru rezervarea cabinelor, abonamentul pentru cabină simplă a rămas, în propunere, neschimbat: 290 lei/sezon. Abonamentul pentru cabină dublă se majorează de la 470 la 500 de lei/sezon.

La capitolul „tarif utilizare teren pentru activităţi comerciale” consemnăm cea mai mare majorare ca propunere. Dacă în acest an aveam tarife diferenţiate pentru Zona 1 – Bazine adulți (70 lei/mp/zi) şi Zona 2 – Bazine copii (15 lei/mp/zi), pentru sezonul următor Recons propune tarif unic pentru Zonele I şi II: 70 lei/mp/zi. Ceea ce înseamnă că pentru Zona II tariful creşte cu 366%, de la 15 la 70 lei/mp/zi! Tariful pentru utilizarea terenului pentru activităţi ale instituţiilor de cultură de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad rămâne neschimbat: 1 leu/mp/zi pentru Zonele I şi II.

Deşi aparent par neschimbate, „alte tarife de închiriere” propun aceleaşi cifre ca în 2022, atâta doar că aceste cifre nu reprezintă tarife fixe, ci preţul de pornire a licitaţiei publice. Iată propunerile: închiriere spaţii altă destinaţie (prin licitație publică) – minim 2,5 euro/mp/lună, închiriere terasă (prin licitație publică) – minim 1 euro/mp/lună, închiriere terasă- zonă verde (prin licitație publică) minim 0,5 euro/mp/lună. Utilizarea terenului de sport (nisip) se taxează la fel: 50 lei/oră. Rezervarea unui şezlong de plastic se scumpeşte, însă, de la 7 la 15 lei/zi, iar utilizarea mesei de ping-pong de la 10 la 15 lei/oră.

Tarifele propuse pentru închirierea căsuţelor şi terenurilor aferente la licitație pentru casuțele libere sunt neschimbate.

Votul din CLM

Propunerile Recons au ajuns, miercuri, pe masa consilierilor locali municipali. Proiectul de hotărâre vizând aceste majorări a fost respins cu 14 abţineri (PNL-PSD-PMP-UDMR) şi 7 voturi „împotrivă” (USR), un consilier (viceprimarul Lazăr Faur) neparticipând la vot. Practic, niciun ales nu a susţinut proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Călin Bibarţ.

Edilul a făcut câteva precizări „ca să înţelegem mecanismul legislativ. Evident că în urma creşterilor la gaz, la curent, în special, la utilităţi, tarifele sunt rămase în urmă şi generează pierderi societăţii. Pe de altă parte, iei pixul în mână, calculezi şi atunci apar discuţiile: <Aşa mult?! De ce atâta? Pune mai puţin!>. Fiind o societate comercială pe autofinanţare, managementul nu poate să propună un tarif pe minus. Vine Curtea de Conturi… Cum, la fel, nici eu, ca iniţiator, nu puteam să nu propun tarifele sau să le retrag de pe ordinea de zi. Patronul este Consiliul Local, practic. El este cel care decide. S-au parcurs aceşti paşi administrativo-legali.”

Grup de lucru pentru noi tarife

La finalul discuţiilor pe această temă, viceprimarul Lazăr Faur a făcut următoarea propunere:

„Invitaţia noastră este să constituim un grup de lucru format din reprezentantul fiecărui grup de consilieri locali şi să ne aşezăm la masă cu executivul Ştrandului Neptun pentru a găsi o soluţie pe această temă şi până la şedinţa viitoare să putem adopta, la propunerea dumnealor, un proiect de hotărâre care să prevadă noile tarife la un nivel realist, care să fie şi suportabil pentru arădeni şi să ajute şi societatea Recons să funcţioneze în continuare în parametri optimi. Eu sunt convins că, dacă ne punem la masă şi discutăm cu toţii, vom găsi soluţia necesară.”

Primarul Călin Bibarţ a completat:

„Singura rugăminte pe care o am este să nu se lungească foarte mult. Deci în luna noiembrie să putem avea o agreere din partea tuturor astfel încât să existe aceste tarife. Pentru că facturile şi toate celelalte sunt mărite şi nu ne permitem să ducem o societate spre insolvenţă. Că, după aia, ne trezim ca şi cu CET-ul: trece în insolvenţă, preia managementul altcineva şi atunci nu mai vine nimeni să ne întrebe, să le aprobăm vreun tarif…”

Trimite articolul

X
Taguri:
adunare generala ,
CLM Arad ,
infarct ,
majorari tarife ,
primaria arad ,
proiect de hotarare respins ,
propunere ,
SC Recons SA ,
strand ,
strandul Neptun ,
tarife ,
tarife de intrare ,
tarife strand ,
vot
35 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. tacora says:
    October 26, 2022 at 6:20 pm

    Când au crescut salariile cu 12% au cerut aprobare?

    Reply
    • McZid says:
      October 26, 2022 at 7:17 pm

      trebuia sa creasca cu mai mult + pensiile la fel. dar asa e la noi. venitul creste cu 2-5% iar preturile cu 100%. cineva ne fura. ori privatul ori statul ( posibil ambii mana in mana )

      Reply
    • Leu says:
      October 27, 2022 at 9:09 am

      Afacerea falconeti

      Reply
  2. coco says:
    October 26, 2022 at 7:08 pm

    Asta-i strand de asa tarife? O sa ramana pustiu sezonul urmator !

    Reply
    • aradean 1 says:
      October 27, 2022 at 9:30 am

      Asta si se vrea sa il duca la faliment asa incit Mafia Falconeti sa puna mina pe locatie

      Reply
  3. aradean says:
    October 26, 2022 at 7:48 pm

    Eu cred ca tampitii sunt in cardasie cu ungurii.Maresc taxele ca sa mearga aradenii si nu numai la Mako sau Batania,ori la Gyula,unde conditiile sunt incomparabil mai bune si merita sa dai banii,pentru ca omul se simte bine,chiar daca e scump. Familiile se vor grupa si vor contribui la benzina,iar talharii vor ramine cu buzele umflate.

    Reply
    • George says:
      October 27, 2022 at 5:09 pm

      Mereu aveți viziunea bolnava ca cineva din exterior va fura, in timp ce hoțul este 100% roman din România. Mereu ungurii sunt de vina pentru ca Romanii își vând țara in schimbul unor șpăgi. E ca si cum ai avea o carie la Dinți, urmează sa îți pice dintele si tu te gândești ca a bătut vântul prea tare si din cauza aia ai făcut carie si ți-au picat dinții. Încercam si noi sa gândim putin in țara asta?????

      Reply
  4. Etc says:
    October 26, 2022 at 9:15 pm

    Dpmdv poate sa-l faca 300ron biletul. Oricum nu ma duceam nici cand era 10ron la rahatul asta de strand. Au reusit sa-l distruga administratiile locale de ceva vreme…

    Reply
  5. Maria says:
    October 26, 2022 at 9:16 pm

    Inca o data am convingerea ca se dorește falimentarea ștrandului…… investiții zero, majorări de preț cât mai multe și așa o să ajungă la un particular cu menirea de resuscitare (bonus cota parte)

    Reply
  6. Alexandrion says:
    October 26, 2022 at 9:29 pm

    Aici este vorba de asigurare fonduri pt. majorari salariale !

    Reply
  7. Bibi says:
    October 26, 2022 at 10:03 pm

    Daca am calculat bine, mergem 2 adulti si luam 2 sezloange ne costa 100 lei doar asta……sa ajungi pe iarba. Daca mai pui transportul pana si de la strand + mancarea si bautura sari de 200-250 lei/zi. Nu vreau sa ma gandesc la cei care au copii. Inevitabil si cei cu terase or sa scumpeasca produsele. Cei din conducere traiesc pe alta lume!

    Reply
  8. cristi says:
    October 26, 2022 at 10:09 pm

    Nu va e RUSINE??mai,NESIMTITILOR-chiar NU va e RUSINEE?

    Reply
  9. BPA says:
    October 26, 2022 at 10:50 pm

    Chiar va bateti joc de aradeni cu tarifele astea …
    Rusine !

    Reply
  10. Silviu says:
    October 27, 2022 at 2:38 am

    Merem la Timisoara,Oradea,Mako nu-i stres, scumpiti cat mai mult posibil,

    Reply
  11. Emil says:
    October 27, 2022 at 6:12 am

    Vedeți oameni buni, exact asta înseamnă o administrație proast . Dacă biletul azi este 10 lei și mine 50 lei, nu inseamna ca o sa câștigi de 5 ori mai mult …
    Asta însemna când statul încearcă sa administreze ceva … de asta au închis și fabricile , statul este prea prost sa știe sa facă afaceri. Faliment scrie și pe ștrand și pun pariu ca va fi concesionat la un privită ( intenționat sau nu, asta este alta discuție)

    Reply
    • aradean 1 says:
      October 27, 2022 at 9:26 am

      Exact asa si este …Dar aici e vorba de Mafia condusa de infractorul Falconeti cel care a facut afacerea murdara cu fabrica de zahar, cu Piata Mare pe care acum o distruge , cu cel mai vechi teatru din tara pe care cladire o vrea . Mafiotul are o parte din Hotelul de la iesirea din Arad catre Nadlac si zeci de terenuri si imobile in Arad

      Reply
  12. Alt anonim says:
    October 27, 2022 at 6:28 am

    Noile tarife de acces, sunt rezonabile fără doar și poate. Cine își dorește ceva mai sofisticat, decât ștrandul arădean, poate să meargă liniștit acolo… La alte prețuri evident. Eu personal, sper ca noile prețuri să mai domolească fluxul de vizitatori de sâmbăta și duminica, atunci când nu ai loc nici pe iarbă (sau beton), nici în bazine. O singură solicitare: dacă tot s-au majorat prețurile, măcar schimbați apa din bazine de 3-4 ori pe sezon. Atât.

    Reply
    • aradean 1 says:
      October 27, 2022 at 9:22 am

      Pun pariu ca esti din Mafia care vrea sa puna mina pe strand…Un drogat ordinar !! Doar astfel de ordinari si nesimtiti scriu astfel de comentarii !! Ce prafuri consumi zilnic???

      Reply
  13. Cristian says:
    October 27, 2022 at 7:04 am

    La piscinele de la Moneasa este 60 de lei/zi, și în zilele călduroase e full, probabil ar fi plin și ștrand cu tot cu noile prețuri

    Reply
    • aradean 1 says:
      October 27, 2022 at 9:20 am

      Mai tu le cam tragi pe nas sincer sa fiu si pun pariu ca la greu !! Apartii mafiei Falconeti care vrea sa falimenteze strandul si sa puna mina pe el ??

      Reply
  14. Afara cu penalii din tara says:
    October 27, 2022 at 7:51 am

    Abureli:”baza de agrement, Ștrandul Neptun Arad autorităţile se tot chinuie să o revitalizeze.”, ce sa spun , re-vita-liza-re. Se vede liber ca vor sa falimenteze tot ce mai rămas de valoare în România ca sa se poată vinde pe un pachet de Carpați și o sticla de Săniuța, după care sa se bata cu pumnu in bostan ca au adus investitori străini. Rușine vouă, vanzatori de tara,; ” cu amanuntu ‘.!”..

    Reply
    • aradean 1 says:
      October 27, 2022 at 9:24 am

      Asta se si vrea : falimentarea strandului astfel incit Gruparea Mafiota condusa de Falconeti sa puna mina in sfirsit pe acest loc !!

      Reply
  15. KFC Adelin says:
    October 27, 2022 at 8:26 am

    Eu demult nu îmi pot permite o intrare deși la prima vedere e o pușcărie si căsuțe amenajate cumva numai ca sunt privat ceva suna a saracie. Delimitările sunt ca pe bulevard si drumurile in pădure sunt mai normale.
    Dar mirare totusi trebue o normalizare a condiției de a fi om.
    Suntem totusi niște oameni care avem nevoie de loc verde nu ceva asemanator cu pușcării.
    Atentie la felul de a te simți bine???

    Reply
  16. aradean says:
    October 27, 2022 at 9:05 am

    sunt convins ca aradenii vor continua sa frecventeze strandurile din Ungaria din zona de frontiera , f bine dotate si cu preturi acceptabile
    Si oana in prezent toata vara abia gaseai un loc de parcare din cauza puzderiei de masini cu nr de Romania

    Reply
  17. aradean 1 says:
    October 27, 2022 at 9:18 am

    Prin mariri de peste 60 la suta a intrarii pe strand si al taxelor ce au acolo afaceri cu peste 350 la suta gruparea infractionala mafiots Falconeti – Bibart vrea ca Falconeti olteanul caramidar sa ruineze strandul ca mai apoi sa puna mina pe aceasta locatie profitabila !!! Aradeni trezitiva ca acesti mafioti distruge si fura totul in oras !! Cum sa faci altfel preturile mai mari ca in Occident la intrarile pe strand ??

    Reply
  18. sdasdad@ says:
    October 27, 2022 at 9:56 am

    Ce ar fi sa nu mai suga recons fondurile astea si sa treaca strandul la primarie cum este normal? Si 22 pe zi pentru acel strand e mult pe zi, nu ai conditii…. Mai bine mergi in ungaria si acolo e profi… Vai de noi… Nu o sa mai mearga nimeni. Sunt tarife nesimtite!

    Reply
  19. 123 says:
    October 27, 2022 at 10:24 am

    Aceleasi autoritati care au omorat Strandul acuma se chinuie sa il revitalizeze.
    In istorie e cunoscut doar 1 om care a reusit sa invie din morti un alt om si aia se intampla acu vreo 2000 de ani cu Lazar.
    La ce aberatii s-au intamplat cu Strandul cred ca doar Iisus mai reuseste sa il revitalizeze, dar tre asteptat pana vine apocalipsa.

    Reply
    • George says:
      October 27, 2022 at 5:13 pm

      Ni se poate învia nimic prim creșterea prețurilor si a impozitelor. Aceasta metoda este folosită sa distrugi acel lucru si apoi eventual sa poți cumpara la preț de nimic atunci când ajunge la faliment. Așa sa întâmplat cu orice in România. Treziți-vă romanilor

      Reply
  20. Arecu says:
    October 27, 2022 at 12:13 pm

    Stati liniștiți, ca au început lucrările la aquaparkul din Salonta, pentru cei care nu vor sa meargă pana la Oradea… De clienți nu vor duce lipsa, Aradul și Timișoara… Bravo bihorenilor, ne dau lecții la orice.

    Reply
  21. mafia says:
    October 27, 2022 at 12:21 pm

    primaria traieste de pe spatele impozitelor si taxelor sclavilor, iar sclavii, platesc aboslut toate serviicile primariei la maxim ca niste prosti, asta inseamna sa fii mafiot. Tare as vrea sa vad momentul trezirii, de va fi vreodata

    Reply
  22. BAMBILICA says:
    October 27, 2022 at 1:17 pm

    Cretinul de Mehelean, fost primar la Ineu si actualmente director RECONS, nu il duce mintea la mai multe…..

    Reply
  23. Arhanghelul Mihail says:
    October 27, 2022 at 2:47 pm

    Din 1990 și pînă azi ARADUL a avut timp destul să Progreseze însă el Involuează de la an la an din pricina unor Escroci care au pus Stăpânire pe oraș care caută cîștigul și destrămarea orașului. Cînd se va destrăma orașul atunci veți REGRETA pentru ce a-ți făcut împreună cu Complicii voștri și va ajunge în stăpînirea străinilor și voi veți ajunge pe drumuri fără ȚARĂ. Asta semănați asta culegeți .

    Reply
  24. coman sava says:
    October 27, 2022 at 3:01 pm

    Ștrandul e a arădenilor nu a lui falkă, prețul ar trebui să fie simbolic, iar primăria ar trebui să-l administreze pentru cetățeni că nui proprietatea fălkosului și a găștii pnl.

    Reply
    • Alt anonim says:
      October 27, 2022 at 8:47 pm

      Băiete, ești idiot ?

      Reply
      • coman sava says:
        October 28, 2022 at 1:22 pm

        Nu, tu ești dobitoc cu pnl-iștii tăi

        Reply
  25. Cele mai citite știri

    1
    INFORM MEDIA PRESS angajează: DISTRIBUITORI DE PRESĂ
    2
    Doi copii din Arad, la finala internațională Little Prince & Princess 2025
    3
    Prima declarație a lui Răzvan Zăvăleanu despre situația de la UTA
    4
    Adrian Nica: ANAF nu intenționează fiscalizarea autoconsumului populației
    5
    Prima repriză din UTA - Oțelul Galați în imagini
    6
    Preoții arădeni acceptă cipul pe card, dar nu și în buletin
    7
    Curs de prim ajutor de bază, avansat și pediatric pentru adulți, parinti si cadre medicale cu MENSAVE in Arad.
    8
    Nicușor Dan: Reforma pensiilor magistraților rămâne o prioritate
    9
    Mănuşă de bronz la „naţionalele” de box U17
    10
    Partidul Socialiştilor Europeni a exclus formaţiunea premierului slovac Fico, care s-a abătut de la linia progresistă

    Mapamond

    Legenda folk Joan Baez revine în studio, revoltată de politicile lui Trump
    Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a determinat-o pe Joan Baez să se întoarcă în studio, după cum a declarat pentru AFP legenda americană a muzicii folk, adăugând că a terminat recent de înregistrat o nouă melodie de „protest”.

    Mapamond

    Elon Musk susține că Uniunea Europeană ar trebui să fie „eradicată”
    SUA. Miliardarul american Elon Musk, patronul platformei X, a reacționat dur sâmbătă la adresa Uniunii Europene, după ce în ajun Comisia Europeană a impus o amendă de 120 de milioane de euro rețelei de social media, informează DPA.

    Mapamond

    Orban: Alegerile parlamentare ungare din 2026, „ultimele înaintea războiului care se apropie”
    Alegerile parlamentare din Ungaria din 2026 vor fi „ultimele alegeri înaintea războiului care se apropie de noi”, a declarat sâmbătă premierul ungar Viktor Orban, în timpul unui miting desfășurat la Kecskemet (centru), transmite MTI. 2

    Local

    VIDEO
    Au ascuns drogurile sub preșul mașinii când au văzut jandarmii
    Doi arădeni care manifestau un comportament suspect au fost abordați de jandarmi, care au găsit substanțe interzise asupra lor.

    Mapamond

    Șase state UE solicită Comisiei să renunțe la interdicția asupra motoarelor cu ardere internă începând din 2035
    Șase lideri din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv premierul Italiei, Giorgia Meloni, au solicitat Comisiei Europene să propună o relaxare a normelor comunitare privind emisiile vehiculelor, în ideea de a opri o interdicție de facto a motoarelor cu ardere internă, planificată să intre în vigoare la mijlocul următorului deceniu, transmite Bloomberg.

    Mapamond

    Reuters: Donald Trump va reactiva Doctrina Monroe pentru a consolida SUA ca lider pe continentul american
    Statele Unite își vor reafirma dominația în emisfera vestică, își vor consolida forța militară în Indo-Pacific și, eventual, își vor reevalua relația cu Europa, a declarat vineri președintele Donald Trump într-un document strategic amplu care urmărește să redefinească rolul țării sale în lume, scrie Reuters, într-un amplu comentariu pe marginea acestei strategii. 2

    Local

    GALERIE FOTO/VIDEO
    Cu sau fără bani, avansează lucrările la podul feroviar peste Mureș
    În câteva luni, noul pod peste Mureș ar urma să unească cele două maluri ale râului. 1

    Local

    Arădean arestat, după ce și-a sunat soția de șapte ori
    Un bărbat care a încălcat ordinul de protecție, contactându-și soția, a fost plasat în arest preventiv.

    Mapamond

    AIEA anunță că scutul protector al centralei nucleare de la Cernobîl a fost deteriorat
    Scutul protector de la centrala nucleară de la Cernobîl, din Ucraina devastată de război, construit pentru a ține sub control materiale radioactive provenite din dezastrul din 1986, nu își mai poate îndeplini funcția principală de siguranță din cauza daunelor provocate de drone, într-un atac atribuit Rusiei de către Ucraina, a anunțat vineri Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), informează Reuters. 2
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.