Anatecorul are la activ peste 800 de membri din toată ţara, dar la conferinţe, simpozioane şi tabere se strâng până la 1500 de persoane din întreaga lume. Renumiţi pentru organizarea de cursuri de formare şi perfecţionare profesională a terapeuţilor, Anatecor a făcut demersuri legislative în acest sens, şi are la ora actuală acordul Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Muncii în privinţa practicării meseriei de Terapeut în Terapii Complementare, valabile şi în UE.
Masajul, cel mai practicat curs
Pe lângă cursurile de informare pentru dezvoltare personală, se fac atât cursuri de specializare într-o terapie specifică cât şi perfecţionare. Printre cele mai căutate cursuri sunt cele de bioenergoterapie, fitoterapie, cristaloterpie dar în top urcă cel de maseur, îndrumat de lectorul arădean de reflexoterapie şi presopunctură Mircea Ştefan.
„Corpul de lectori acreditaţi la noi este de 37 de profesori, dintre care 16 au în permanenţă cursuri. Din 1997, de când suntem înfiinţaţi, aproximativ 1500 de persoane au diplome Anatecor” - a spus Alina Negrilă, director executiv la Anatecor.
Anul acesta, Conferinţa Internaţională ajunsă la a XI-a ediţie, se desfăşoară în perioada 21-23 septembrie. (www.anatecor. ro)
„Avem proiecte de cercetare şi în domeniul vestimentaţiei pornind de la textură, culoare, formă” Alina Negrilă
D.M.
Trimite articolul
X?????