„Teatrul Vechi a făcut parte din mine, am fost acolo, am încercat să-i dau viață și, o vreme, chiar am reușit, a spus Ovidiu Balint, drept care voi încerca, prin acest volum, dar și prin altele, pe care le am în vedere, să nu-l las să piară!”

Curajoasă inițiativă, nimic de zis, deși nimic palpabil nu se întrevede, în momentul de față, în privința resuscitării clădirii-monument. Măcar că înflăcărarea subprefectului Doru Sinaci în privința viitorului acestui reper cultural al Aradului a reușit în mod fericit să scoată câteva oftaturi optimiste din partea celor prezenți. „Om trăi și-om vedea!” – vorba ardeleanului…

Am simțit lansarea „Amintirilor” lui Ovidiu despre Teatrul Vechi ca pe o întâlnire prietenească. Au fost acolo, pentru conformitate, nu doar câțiva dintre ziariștii vechi și buni ai Aradului, ci și actorii Ioan Peter – „Pit”, pentru prieteni – și Florin Covalciuc. Florin, ușor emoționat, cel puțin așa l-am perceput, a citit câteva rânduri de impact din carte, lăsând însă esențe nedevoalate, pentru a nu răpi bucuria ulterioară a cititorilor. Pit însă, pentru care Teatrul Vechi a fost casă bună, reieșind în mod clar că numai pe pereții acestuia nu a jucat vreun rol (strict din motive gravitaționale), jucând în rest pe fiecare centimetru pătrat al edificiului, a povestit și întâmplări necuprinse în volumul prezentat azi publicului, dând ca sigură apariția unui al doilea volum, cel puțin. Inedită și plină de culoare a fost și intervenția prof. dr. Horia Oprean (cunoscut de arădeni în special pentru poziția ocupată de acesta vreme îndelungată, de președinte al Tribunalului Arad), un pasionat de teatru din cele mai vechi timpuri și fin cunoscător al intimității mișcării teatrale arădene.

„Și asta nu de azi, de ieri, cum a ținut să povestească, ci din 1971, când jucam un prim rol de soldat, într-o trupă pe care…”

Cuprinzătoare întâlnire, pasionat public, aleși invitați speciali! Și un film, cu imagini surprinse de-a lungul timpului în Teatrul Vechi… Și o ploaie, pe care nimeni n-a mai băgat-o în seamă… Și o seară de excepție, până la urmă.