DIICOT Arad l-a trimis în judecată pe „traficant”, însă toate instanţele (Tribunal, Curte de Apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) l-au achitat. Până la urmă…dosarul în care traficantul a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri s-a bazat doar pe două declaraţii: cele ale poliţistului sub acoperire şi a unui colaborator – tot sub acoperire. Dosarul este uluitor la prima citire. În 7 februarie 2012, Tribunalul Arad l-a achitat pe G.S. pentru trafic de droguri. Bărbatul nu a recunoscut că ar fi săvârşit trafic de droguri şi nu a dat nicio declaraţie, prevalându-se de dreptul la tăcere. Povestea aşa zisului traficant începe în 6 septembrie 2010, când BCCO – Brigada Cluj Napoca s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza judeţelor Cluj şi Arad acţionează o grupare de traficanţi şi consumatori iliciţi de droguri de mare risc, respectiv cocaină şi amfetamină, din care face parte o persoană neidentificată, cu domiciliul în municipiul Arad.
Următorul pas a fost făcut de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj care a autorizat folosirea investigatorului sub acoperire cu nume de cod U. C. şi a colaboratorului cu nume de cod „Popescu Ion”. Autorizarea viza procurarea de către investigatorul acoperit şi colaboratorul acestuia a cantităţilor de 1 kg cocaină şi 1 kg de amfetamină de la persoana suspectată şi de la alte persoane din anturajul său. Zis şi făcut. În 14 decembrie 2010, investigatorul sub acoperire U.C. împreună cu colaboratorul sub acoperire P.I. s-au deplasat pe raza oraşului Lipova pentru a efectua o cumpărare autorizată de droguri. Potrivit Tribunalului Arad, „în acest sens, colaboratorul a luat legătura telefonic cu numitul M.A., care i-a spus să se întâlnească cu numitul G.S., pentru a-i preda drogurile. În oraşul Lipova investigatorul a predat colaboratorului suma de 200 lei în vederea cumpărării autorizate de droguri şi a supravegheat întâlnirea dintre acesta şi numitul G.S., întâlnire după care colaboratorul a predat investigatorului 20 de bucăţi comprimate de culoare albă pe care le-a primit de la numitul G.S., pentru suma de 200 lei”. Prin raportul de constatare întocmit de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor s-a constatat că cele 20 de comprimate conţin ca substanţă activă amfetamină.
Începe urmărirea penală
Rezultatele investigaţiilor efectuate de organele de urmărire penală au dus la concluzia că numitul M.A. comercializează drogurile prin intermediul unei persoane cu numele de G.S. din Lipova. Având în vedere aceste rezultate, DIICOT Arad s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea de către G.S. a infracţiunii de trafic de droguri. Astfel, pe numele lui s-a început urmărirea penală, procurorii reţinând în sarcina bărbatului că „în data de 14 decembrie 2010, în oraşul Lipova a intermediat vânzarea fără drept de droguri de mare risc între învinuitul M.A. şi colaboratorul sub acoperire Popescu Ion, pentru suma de 200 lei”. Inculpatul G.S. a declarat în faţa procurorului că nu îşi aminteşte ca la data de 14 decembrie 2010 să fi intermediat o tranzacţie de droguri de mare risc între M.A. şi P.I., pentru care să fi încasat suma de 200 lei”. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul G.S. a spus procurorilor că nu recunoaşte comiterea faptei de care este acuzat şi nu a efectuat nici o tranzacţie cu droguri în 14 decembrie 2010.
Neregulile sesizate de Tribunal
În cursul judecăţii, instanţa a procedat la audierea investigatorului sub acoperire cu nume de cod U.C., ocazie cu care acesta a precizat că în ziua tranzacţiei s-a efectuat un control corporal asupra colaboratorului sub acoperire, dar nu s-a încheiat un proces verbal. Deci, din declaraţia investigatorului sub acoperire a rezultat că acesta nu a intrat în contact cu inculpatul G.S., iar informaţiile în cauză le-a aflat de la colaboratorul sub acoperire. „Tribunalul constată că la dosarul cauzei nu se află procesul verbal de percheziţie corporală a colaboratorului cu nume de cod P.I., anterior şi ulterior tranzacţiei cu inculpatul G.S., percheziţie care era obligatorie. De asemenea, nu se regăseşte procesul verbal de predare de către investigatorul sub acoperire către colaborator a sumei de 200 lei, folosită pentru cumpărarea drogurilor, bancnotele trebuind să fie marcate şi inseriate. Pe de altă parte, contrar susţinerilor investigatorului şi colaboratorului sub acoperire, la dosarul cauzei nu s-a depus procesul verbal de recunoaştere după planşa foto a inculpatului G.S. sau procesul verbal de identificare a acestuia. Deşi se reţine că fapta dedusă judecăţii a fost comisă la 14 decembrie 2010, raportul investigatorului sub acoperire a fost întocmit la 6 aprilie 2012, iar procesul verbal de audiere a colaboratorului sub acoperire s-a încheiat la 22 martie 2012”, se arată în motivarea instanţei arădene.
Plecat din ţară
Când a venit rândul colaboratorului cu nume de cod P.I. să fie audiat de instanţă, procurorii au depus la dosar un înscris din care a rezultat că acesta nu poate fi prezentat instanţei pentru audiere deoarece este plecat din ţară şi nu se cunoaşte data întoarcerii. Având în vedere toate acestea, Tribunalul Arad a concluzionat: „În acest context, instanţa apreciază că doar datele rezultate din depoziţiile investigatorului sub acoperire, în lipsa coroborării cu alte probe ale cauzei, nu pot fundamenta convingere clară, neechivocă, fără nici un dubiu de vinovăţie a inculpatului G.S.”. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Biroul Teritorial Arad, Curtea de Apel Timişoara respingând în ianuarie 2013 calea de atac exercitată.
Singurele probe: declaraţiile
Curtea a constatat că hotărârea atacată este temeinică şi legală, apelul fiind nefondat pentru următoarele considerente: „Într-adevăr, singurele probe care au condus la reţinerea vinovăţiei inculpatului, prin actul de sesizare a instanţei, sunt declaraţiile colaboratorului sub acoperire P.I. şi ale investigatorului sub acoperire U.C., precum şi ale coinculpatului M.A., care a recunoscut faptele, împotriva sa pronunţându-se o soluţie de condamnare”. În declaraţia dată în faţa instanţei de apel, martorul M.A. a susţinut că a lăsat drogurile în speţă în locuinţa inculpatului G.S., „lângă televizor, nu erau chiar la vedere”; că fiind plecat în Olanda l-a sunat pe inculpat şi i-a supus să ia pachetul de acolo şi să le predea unui prieten care îl contactase telefonic, însă că nu i-ar fi menţionat inculpatului că ar fi vorba de droguri. Martorul a mai arătat în ceea ce priveşte acest aspect, al cunoaşterii conţinutului pachetului de către inculpatul G.S., că: „nu pot fi sigur în totalitate că a avut cunoştinţă despre acest lucru, întrucât se aflau într-o hârtie, iar hârtia în plastic”. Curtea de Apel Timişoara a conchis că: „Raportat la declaraţia investigatorului sub acoperire, în mod corect prima instanţă a constatat că acesta nu a avut contact direct cu persoana care a predat drogurile colaboratorului”. Totodată, judecătorii timişoreni au concluzionat că „în raport de probele administrate în cauză nu se poate stabili cu certitudine că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii de trafic de droguri, nerezultând că acesta ar fi fost într-adevăr persoana care a predat drogurile către colaboratorul sub acoperire şi nici că ar fi avut cunoştinţă despre conţinutul pachetului care le conţinea”.
ÎCCJ a respins apelul
În 24 septembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!