„A XVIII-a ediţie a târgului TRANSPORT-AR va reuni pe întreaga suprafaţă a complexului expoziţional companii cu tradiţie în sfera transporturilor din România, care vor expune în perioada 2 – 5 iunie 2011, o gamă variată de produse şi servicii profesionale: piese de schimb, elemente de caroserie, accesorii pentru camioane şi semiremorci, cisterne, capete tractor, camioane, mini rulote, avioane mici cu 2 locuri, autocare, autovehicule comerciale etc”, punctrază Crina Piţigoi, referent marketing Expo Arad.
Transport-AR, editia a XVIII-a
Reactualizat la:
<p>ARAD. Expo Arad Internaţional, în parteneriat cu Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România, desfăşoară, timp de patru zile, unicul eveniment dedicat transporturilor profesionale din România, târgul TRANSPORT-AR.</p>
<p> </p>
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
România ocupă locul al treilea la nivel global în ceea ce priveşte rata de deţinere a locuinţelor, cu un procent de 93,9%, potrivit celui mai recent studiu realizat de Compare the Market.
România
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat miercuri că organizarea alegerilor locale și europarlamentare a costat aproximativ 250 de milioane de euro, a alegerilor parlamentare - 120 de milioane de euro, iar cele două alegeri prezidențiale, peste 300 de milioane de euro.
1
Local
Competiția se va desfășura la categoriile Open feminin și Open masculin, în două manșe, pe Pârtia Borlova de la Muntele Mic, în data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00.
Local
Circulația tramvaielor se suspendă joi şi vineri pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou.
Mapamond
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!