„Din primele cercetări s-a stabilit că un bărbat de 48 de ani, din judeţul Ilfov, care conducea capul tractor, parte a unei autoutilitare, pe DN 79, pe direcţia Arad-Chişineu Criş, nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autoturismul aflat faţa sa, autoturism Dacia condus regulamentar de un bărbat de 55 de ani din Arad, intrând în impact cu acesta”, a anunţat Lorena Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. „În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat pe partea dreaptă a drumului. În urma accidentului, au fost răniţi uşor şoferul autoturismului şi două femei, una de 45 de ani, cealaltă de 84 de ani, aflate în acelaşi autoturism. Conducătorii ambelor autoturisme au fost testaţi cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ”, a mai spus Pârvulescu.
Trei persoane rănite într-un accident la Şimand
Trei persoane rănite într-un accident la Şimand
Trei arădeni au fost răniţi într-un accident petrecut pe DN 79 Arad-Oradea, în zona localităţii Şimand. De vină a fost şoferul unui cap tractor, partea din faţă a unui TIR, acesta nepăstrând distanţa regulamentară faţă de autovehiculul din faţa lui.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Cetățenii români, inclusiv cei din diaspora, au dreptul la servicii publice moderne, digitalizate și de calitate, iar anul acesta este crucial pentru finalizarea ecosistemului de carte electronică de identitate și a portofelelor digitale, a afirmat, duminică, președintele Nicușor Dan.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 22-03-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Premierul sloven, Robert Golob, a anunţat duminică restricţii la vânzările de carburanţi, în contextul presiunilor create de conflictul din Orientul Mijlociu asupra aprovizionării benzinăriilor, transmite dpa.
Local
În dimineața de sâmbătă, în jurul orei 3:00, un bărbat a fost tâlhărit în Vlaicu, fiindu-i sustrasă suma de 5.500 de lei.
3
România
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni la sediul central, unde urmează să decidă calendarul pentru consultarea internă cu privire la ieşirea sau nu de la guvernare a partidului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!