Liderii PSD, PNL şi PC Arad susţin că, deocamdată, au avut doar întâlniri preliminare cu PP-DD şi UDMR, în vederea unor negocieri pentru ocuparea funcţiilor de viceprimari şi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean. Totodată, după cum spune preşedintele PSD, Dorel Căprar, orice negociere cu PDL este exclusă, după cum sunt excluse şi negocieri separate ale partidelor din cadrul USL. „La toate discuţiile vom merge împreună, nimeni nu negociază separat”, a declarat Căprar, care spune că, deocamdată, nu s-a stabilit nimic legat de pretenţiile fiecărui partid din USL.„Vom vedea ce va decide majoritatea consilierilor, pentru că ei votează. Nu am stabilit cine pentru ce funcţie va candida”, a mai spus Căprar. Pe de altă parte, preşedintele PP-DD, Remus Guţu, spune că s-a întâlnit atât cu USL-iştii cât şi cu PDL-iştii, expunându-şi clar condiţiile :un viceprimar şi un vicepreşedinte CJA. Cu toate acestea, o poziţie definitivă se va stabili după consultarea cu preşedintele partidului, Simona Man şi cu Dan Diaconescu. UDMR, respectiv preşedintele Bognar Levente, ar dori în continuare funcţia de viceprimar, dar prioritară este promovarea unor proiecte pentru comunitatea maghiară.
USL-istii nu negociaza cu PDL
Reactualizat la:
ARAD.Dorel Căprar susţine că USL nu va negocia cu PDL pentru funcţiile din CJA şi CLM.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Bunicul minorului de 15 ani ucis în luna ianuarie în comuna Ceneia fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, de către Judecătoria Timișoara, după ce ar fi lovit-o cu palma peste față pe mama unuia dintre cei doi inculpați.
România
Legea bugetului de stat și cea a asigurărilor sociale de stat pe acest an au fost publicate vineri seara în Monitorul Oficial.
Mapamond
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat vineri că Statele Unite își pot atinge obiectivele în Iran fără utilizarea de trupe terestre și se așteaptă ca operațiunea lor să se încheie în câteva săptămâni, în ciuda desfășurărilor recente de forțe suplimentare în regiune, relatează Reuters.
Evenimente
Orașul nostru găzduiește un târg dedicat celor care iubesc machetele, jucăriile și întregul univers al hobby-urilor.
România
Curtea Constituțională a României a publicat, vineri, motivările deciziilor prin care a stabilit că legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale pentru acest an sunt constituționale.
Local
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
România
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!