aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
UVVG a participat la Targul ENREG - Energia Regenerabila

UVVG a participat la Targul ENREG - Energia Regenerabila

la 7 May 2012 10:53
7 May 2012 10:53
UVVG a participat, recent, prin Incubatorul de Afaceri ITA GOLDTECH, la Expo Arad Internaţional, la a 4 ediţie a Târgului internaţional ENREG ENERGIA REGENERABILA.
Scris de Vasile Filip - UVVG a participat, recent, prin Incubatorul de Afaceri ITA GOLDTECH, la Expo Arad Internaţional, la a 4 ediţie a Târgului internaţional ENREG ENERGIA REGENERABILA.

Trimite articolul

X

La târgul ENREG au participat 90 de expozanţi din 12 ţări europene, în 2 pavilioane expoziţionale şi 2500m² spaţiu de expunere, fiind prezentate produse si servicii din toată gama de energii regenerabile.

Un spaţiu special în cadrul târgului a fost “Parcul Solar”, o zonă amenajată expozanţilor din domeniul energiei solare. Aceasta a găzduit peste 35 de expozanţi, care şi-au prezentat produsele şi serviciile, fiind găsiţi mult mai uşor de vizitatorii de specialitate.

În doar patru ani, ENREG a stabilit o reputaţie naţională şi internaţională solidă, devenind evenimentul conducător din Euro regiunea Romania, Ungaria si Serbia în domeniul energiei regenerabile.

Ing. Adrian Cotoraci, directorul Incubatorului de Afaceri ITA GOLDTECH, din cadrul UVVG, ne-a declarat că Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” a prezentat la târgul ENREG ultimele realizări în domeniul energiei regenerabile. „Previziunile analiştilor economici nu sunt deloc îmbucurătoare. În perspectiva anilor 2030-2040 economiştii lumii prevăd o recesiune economică accelerată. Dacă ritmul actual de creştere a consumului se menţine, resursele Terrei se vor epuiza în mod accelerat, iar foamea de energie şi alimente va secătui planeta. Alternativele sunt: extinderea exploatării resurselor spre spaţiul extraterestru – şi astfel de posibilităţi – sunt deja luate în considerare de civilizaţiile superindustrializate – pe de-o parte, şi limitarea consumismului şi implementarea soluţiilor regenerabile, ecologice şi alternative pe care Natura ni le oferă cu prisosinţă, pe de altă parte, perspectivă care ar încuraja o dezvoltare durabilă şi mai ales sustenabilă a civilizaţiei umane”.

Ing. Adrian Cotoraci a precizat că, intrarea României în UE a impus adaptarea accelerată a economiei, inclusiv a sistemului de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CDI), la cerinţele pieţei europene. „Contextul european actual este centrat pe Strategia UE 2020, care a fost lansată ca o nouă strategie pentru ieşirea din criză, vizând reluarea creşterii economice şi transformarea UE într-un lider global. Realizarea acestui deziderat ţinteşte implementarea şi creşterea gradului de utilizare a surselor alternative de energie, ponderea consumului energetic provenit din resursele regenerabile fiind fixat la 20%. În acest context, Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, ca actor deja consacrat în domeniul Cercetare Dezvoltare Inovare, i se deschid noi oportunităţi de afirmare şi dezvoltare. Senatul universităţii a sesizat dinamica dezvoltării şi implementării resurselor de Energii regenerabile, numeroase proiecte fiind realizate deja sau în curs de finalizare. Apare astfel ca o necesitate firească, formarea de specialişti în domeniu. La ora actuală, piaţa muncii începe să se deschidă spre noi domenii care, în urmă cu doi-trei ani erau inexistente. Un astfel de domeniu este Ingineria Sistemelor de Energii Regenerabile (ISER), specializare care începând cu anul 2011, funcţionează în cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Naturii, Inginerie şi Informatică.

Programul de studii de licenţă ISER, cu o durată de 4 ani, curs de zi şi 240 credite ECTS, formează specialişti în vederea conceperii, dezvoltării şi implementării sistemelor care produc energie regenerabilă. Având în vedere că, în perspectiva orizontului 2020, unul dintre obiectivele tematice, lansate de Comisia Europeană în noiembrie 2009, în vederea unei dezvoltări durabile este creşterea economică bazată pe cunoaştere, ceea ce înseamnă că educaţia şi cercetarea, inovarea şi creativitatea sunt principalele priorităţi pentru realizarea societăţii europene bazate pe cunoaştere, Senatul UVVG a hotărât înfiinţarea unui centru de cercetare în domeniu, în cadrul căruia studenţii şi specialiştii vor avea oportunitatea abordării programelor de cercetare şi a diseminării cunoştinţelor de specialitate”.

„Aceste iniţiative ale Universităţii de Vest ”Vasile Goldiş” din Arad, vin în întâmpinarea şi se armonizează cu Strategia Energetică a judeţului Arad pe perioada 2010-2020 lansată în cursul anului trecut de către Consiliul Judeţean Arad. Dacă Primăriile din judeţ ar avea măcar unul din angajaţi instruit şi pregătit în acest domeniu, atunci, urmând această strategie energetică s-ar putea accesa mult mai uşor proiecte europene, realizâdu-se economii importante la bugetul comunităţilor. Evident, ca la orice început, primii paşi sunt mai grei şi mai lenţi dar esenţial este că noi am făcut deja pasul, umplând golul academic dintre Timisoara şi Oradea. Putem spera că, în drumul pe care l-am început, vom găsi şi sprijinul forurilor şi entităţilor interesate pentru a-şi forma specialişti în cadrul Universităţii de Vest ”Vasile Goldiş” din Arad”, a precizat ing. Adrian Cotoraci, directorul Incubatorului de Afaceri ITA GOLDTECH, din cadrul UVVG

Potrivit Strategiei Energetice a României, pentru perioada 2011-2035, sursele regenerabile de energie vor ajunge în 2035 la o pondere de 41% din producţia de electricitate la nivel naţional, în paralel cu creşterea ponderii energiei nuclearelectrice, ce va acoperi 37% din total. Este prevăzută o investiţie de peste 30 miliarde de euro pentru producerea celor 14.800 MW de energie electrică din energie nucleară şi din surse de energie regenerabilă, până în 2035.

Totodată, conform datelor Transelectrica, în prezent în România există parcuri fotovoltaice cu o capacitate de doar 2 MW, microhidrocentrale de 400 de MW şi instalaţii pe biomasă de 25 de MW, iar pentru următorii ani sunt anunţate proiecte pentru instalarea de parcuri fotovoltaice cu o capacitate de până la 300 de MW.

Printre expozanţi s-a aflat şi compania Tractebel Engineering care oferă consultanţă tehnică gratuită clienţilor RoSEFF (facilitatea de finanţare pentru IMM-urile din România) şi un grant UE de până la 150.000 de Euro.

În cele 3 zile ale târgului au fost prezenţi şi membrii unei delegaţii din Serbia de la Secretariatul Provincial al Voivodinei de Energie şi Resurse Minerale, precum şi reprezentanţi ai Ambasadei României în Ungaria, Consulatului General al Serbiei şi a Camerei de Comerţ şi Industrie din Budapesta.

În paralel cu târgul au fost organizate numeroase conferinţe şi workshopuri de specialitate cu subiecte de energie regenerabilă, în cadrul cărora au fost prezentate peste 60 de lucrări în cele 3 zile ale evenimentului. Acestea au tratat tematici ca: energia solară, eficienţa energetică, bioenergia, hidroenergia şi energia din lemn.

Printre cei care au susţinut discursuri în cadrul acestor conferinţe s-au numărat reprezentanţi ai: TRANSELECTRICA S.A., AROS Solar Technology din Italia, PEV din Italia, REFUsol GmbH din Germania, Ministerului Mediului şi Pădurilor, Ministerului Agriculturii şi Dezvolării Rurale, ARmHE, Agenţiei de Eficienţă Energetică din Republica Serbia, Asociaţiei de Case Pasive din România, ALUMIL ROM INDUSTRY S.A., AREL, Schneider Electric România şi mulţi alţii.

Târgul a oferit reprezentanţilor Universităţii, prilejul de a intra în contact direct cu specialişti, reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai autorităţilor locale şi vizitatori, realizându-se astfel schimburi de idei, informaţii şi opinii.

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
aradon ,
ENREG ,
targ ,
UVVG
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    INFORM MEDIA PRESS angajează: DISTRIBUITORI DE PRESĂ
    2
    Fosta fabrică de seringi Sanevit a fost vândută. Salariile restante, plătite după un deceniu
    3
    Kelemen Hunor anunță reduceri în administrație și înghețarea salariului minim pentru 2026
    4
    Arădean arestat după ce a lăsat o copilă însărcinată
    5
    FOTO | Jaf în șapte minute la Louvru
    6
    Kaja Kallas despre vizita lui Putin în Ungaria: „nu e frumos”
    7
    Rezultatele extragerilor Loto
    8
    Derby cu campioana sub panou
    9
    Mulţimi imense s-au mobilizat la proteste din întreaga ţară împotriva „regelui” Trump
    10
    Ultima competiţie a anului

    ARADON Sport local

    Ultima competiţie a anului

    ARADON Sport local

    Alt turneu juvenil de amploare, la Chișineu Criș și Șimand
    Orașul îmbracă, din nou, straie de sărbătoare, datorită neobositului Daniel Cherecheși.

    ARADON Sport local

    A plecat dintre noi Iosif Halja
    1

    România

    Sprijinul de 750 de lei pentru persoanele vulnerabile, din nou amânat. Află când vor fi virați banii
    Ajutorul financiar de 750 de lei, promis pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile care trebuie să își monteze repartitoare de căldură, nu va fi acordat nici de această dată.

    Mapamond

    Directorul morgii de la Harvard Medical School, condamnat la 8 ani de închisoare pentru trafic de organe
    Fostul director al morgii de la Harvard Medical School din cadrul prestigioasei universităţi americane a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de organe şi resturi umane, a anunţat marţi Departamentul de Justiţie al SUA, informează AFP.

    ARADON Sport local

    Remarcaţi la Cupa de Sprint

    Local

    Ecograf din fonduri europene, la Oncologie
    Aparatul a fost achiziționat printr-un proiect transfrontalier, fiind primul din cele cinci echipamente medicale câștigate prin proiect. 1

    Local

    800 de mii de euro pentru castelul de la Căpâlnaș
    O oferta pe care un investitor a făcut-o pentru a cumpăra castelul de la Căpâlnaș este dezbătută de către Consiliul Județean.

    Local

    FOTO
    FOTO | Crăciunul pentru toți copiii, un eveniment caritabil de excepție
    Peste 1000 de copii și adulți au sărbătorit împreună „Crăciunul pentru toți copiii”, la UAV Arad.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.