ARAD. Două săptămâni în care Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne va controla activitatea Prefecturii Arad. Specialişti pe toate domeniile situaţiilor de urgenţă, evidenţa populaţiei, paşapoarte, permise auto dar şi pentru activitatea instituţiilor deconcentrate vor verifica toate documentele, actele şi tot ceea ce înseamnă activitatea instituţii.
Scris de Monica Ardelean-ARAD. Două săptămâni în care Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne va controla activitatea Prefecturii Arad. Specialişti pe toate domeniile situaţiilor de urgenţă, evidenţa populaţiei, paşapoarte, permise auto dar şi pentru activitatea instituţiilor deconcentrate vor verifica toate documentele, actele şi tot ceea ce înseamnă activitatea instituţii.
„Este un control, am putea spune de rutină, care se face o dată la patru ani. Ultima dată un astfel de control a avut loc la Arad în anul 2008” a punctat Lucian Cosma, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad.
Perioada verificată de data aceasta este din luna ianuarie 2011 până în luna mai 2013.
Cea mai scurtă lună din calendar și cea mai nehotărâtă: 28 sau 29 de zile? Plumburie și posacă. Copaci dezgoliți, străzi murdare. Atârnată undeva între ger, zăpezi și primăvară, ciripit de sticleți și pițigoi, energie solară ce risipește neguri și pâcle sufletești.
Cinci persoane acuzate de trafic de minori, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, au fost salvate de procurorii DIICOT Oradea. Aceștia activau în Bihor, Arad, Cluj și Bacău.
Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine.
4
Aceasta a fost experiența unui arădean care a fost trimis să cumpere un pahar gol de la tonomatul de cafea, contra sumei de trei lei, pentru că la dozatorul de apă nu erau de găsit. S-a întâmplat în Ambulatoriul spitalului, iar conducerea unității spune că a dispus suplimentarea paharelor.
Noua structură este coordonată de către neurologul Constantin Covăsală și se adresează pacineților care au suferit afecțiuni neurologice și au indicație medicală de recuperare.
Podgoria Ghioroc şi Viitorul Satu Nou vor lupta pentru trofeul Campionatului Judeţean de futsal.
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!