Joi în jurul prânzului, vama Nădlac 2, cea de pe autostradă, arăta de parcă toată lumea ar vrea să părăsească România. Un adevărat exod spre vestul Europei, sau poate doar spre Ungaria, dar de fapt nici nu contează unde vor să ajungă. Ne-am obișnuit ca în fiecare an, în preajma sărbătorilor, să ne gândim de două ori dacă vrem să ieșim cu mașina din țară. În regulă, vin și pleacă ai noștri, fiecare pe unde încearcă să-și facă o viață mai bună. Acum însă despre ce sărbătoare, ori vacanță o fi vorba? Într-o joi, la finalul lunii octombrie.

Ce ne-am mai bucurat în urmă cu câțiva ani, când în sfârșit, autostrada făcea legătura între noi și Europa! Nu ne trecea atunci prin minte că vom folosi cu precădere tot varianta Turnu pentru ieșirea din țară. Asta pentru că noi, arădenii, ne-am obișnuit cu acest traseu și cunoaștem și drumurile din Ungaria, care să ne scoată la autostradă fără chinul așteptării cu orele în vamă. Acum avem autostradă și o avem degeaba. Austriecii, cei aflați la putere, vor cu tot dinadinsul să câștige puncte electorale pe seama refuzului dat României pentru aderarea la spațiul Schengen. Depindem în continuare de niște ambiții și calcule meschine pentru a putea fi tratați ca cetățeni europeni cu drepturi depline. Suntem umiliți ca nație să așteptăm cu orele pentru a ne exercita dreptul la liberă circulație, depinzând în continuare de mofturile unor indivizi în uniformă și de cheful lor de muncă. Trebuie să coborâm din mașină pentru a se convinge vajnicii apăratori ai frontierei că nu cărăm fiecare câte doi – trei migranți in portbagaj. Suntem toți suspecți. Asta, în timp ce dragii noștri politicieni se bat cu cărămida în piept că vor lua taurul de coarne, și că iarna care vine va fi ultima în care vom aștepta ca oile la strungă, pentru a putea ieși din țară. Să nu vă mai mire ascensiunea partidelor extremiste.

Joi, 26 octombrie 2023, pe site-ul poliției de frontieră arăta ca timp de așteptare 40 de minute pentru ieșirea din țară. Timp real 150 de minute. Nu vă mai obosți cu actualizările domnilor polițiști, nu vă mai bateți joc de noi, o fac destul alții, socotindu-ne cetățeni de mâna a doua.

 

Ieșirea din țară s-a făcut azi pe trei benzi, fiecare fiind deservită de câte un slujbaș, care scotea din când în când, plictisit, mâna pe geamul tonetei pentru a solicita sau înapoia actele. Dacă ceva părea în neregulă, ieșea din gheretă cu aerul unui matador înainte de lovitura finală și începea controlul la mașină. Acolo, fără a trage mașina suspectă la o parte, cu o superioritate evidentă, cred că îi învață asta la școală, sfidează mașinile care așteaptă și își vede liniștit de treabă. Daca cineva revoltat, din coada imensă formată, îl întreabă de ce nu trage mașina de pe pista de circulație, cu aceeași studiată superioritate, îl îndeamnă la răbdare. Problema e că mai explodează și mămăliga câteodată. În urma unui asemenea gest au început claxoanele. La început câteva, apoi mai multe, din ce în ce mai multe, până când zgomotul semăna cu cel al sirenelor care anunță bombardamentul. A urmat și un bombardament, dar de înjurături, oamenilor din coadă le-a ajuns. Ce să vezi, miracol, din neantul pustei au mai apărut câțiva polițiști de frontieră și deodată totul s-a petrecut pe repede înainte. Cozile au început să se miște, mașinile trecând, așa cum e normal, una la câteva zeci de secunde. Probabil că doar așa se poate.

 

La tir-uri altă distracție, cozi de 7-8 kilometri, atât la ieșirea cât și la intrarea în România, dar șoferii profesioniști sunt obișnuiți deja cu asta și rabdă în continuare. Mi-e teamă că atunci când se vor sătura să mai rabde nu se vor limita doar la claxoane și înjurături.