ARAD. Polițiștii municipiului Arad, ai orașului Pâncota și ai Secției 2 Rurală Arad, au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute trei acțiuni „fulger”. Astfel, în municipiu, împreună cu polițiștii secțiilor 1 Vlaicu și 2 Micălaca, au fost legitimate 78 de persoane și verificate 76 de vehicule. Au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, toate perntru nerespectarea legislației rutiere, în valoare totală de 17.610 lei, dintre care două pentru conducere sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul alcooltest a tututor conducătorilor de vehicule a relevat că doi dintre aceștia conduceau sub influența alcoolului, fiind înregistrate îmbibații alcoolice de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat și 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, polițiștii au mai reținut două permise de conducere. Pe raza comunelor Semlac și Iratoșu, au fost legitimate 32 de persoane și verificate 25 de autoturisme, fiind aplicate 12 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea legislației rutiere, în valoare de 7.115 lei. Aici a fost constatată o infracțiune rutieră pentru conducere sub influența alcoolului. Polițiștii orașului Pâncota, împreună cu cei din Șiria, au legitimat 58 de persoane și verificat 48 de autoturisme. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17.790 de lei, fiind reținute trei permise de conducere, toate pentru depășirea vitezei legale.
Zeci de mașini verificate de polițiști în weekend, la Arad
Zeci de mașini verificate de polițiști în weekend, la Arad
Zeci de autovehicule au fost verificate de polițiști în urma unei acțiuni desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute. De asemenea, zeci de persoane au fost legitimate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Președintele american Donald Trump a confirmat joi plecarea în „sectorul privat'” a procuroarei generale Pam Bondi, o aliată fidelă a sa, și l-a numit pe fostul său avocat personal, Todd Blanche, pentru a asigura interimatul, informează AFP și Reuters.
Mapamond
SUA. JD Vance va călători pe 7 și 8 aprilie în Ungaria unde se va întâlni cu Viktor Orban, chiar înainte de alegerile legislative care vor decide soarta premierului naționalist, un aliat al lui Donald Trump, a anunțat joi biroul vicepreședintelui american, citat de AFP.
România
Ministerul Finanțelor a publicat joi seara proiectul de Ordonanță de Urgență care prevede reducerea temporară a accizei la motorina standard cu 0,3 lei/litru și instituirea unei contribuții de solidaritate aplicabilă operatorilor economici care exploatează și/sau prelucrează țiței extras de pe teritoriul României, în situațiile în care prețul mediu lunar al țițeiului Brent depășește pragul de 70 dolari/baril.
România
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează asupra unor apeluri telefonice frauduloase efectuate de persoane care se prezintă în mod fals drept inspectori ANAF Antifraudă.
România
Curtea de Apel București a dispus, joi, începerea judecății pe fond în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat, alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra, de acțiuni împotriva ordinii constituționale.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 02-04-2026 sunt următoarele:
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat joi că autoritățile vor contacta compania Pfizer, cu care va începe o negociere, apreciind că unele „decizii negândite se întorc împotrivă într-un timp mai lung sau mai scurt”.
1
Local
Parcul Eminescu din Arad a devenit joi, 2 aprilie, locul în care jandarmii s-au întâlnit cu publicul, cu ocazia evenimentului „Ziua Porților Deschise”, organizat pentru a marca 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.
1
România
Coiful de aur de la Coțofenești și două dintre cele trei brățări dacice din aur furate anul trecut de la Muzeul Drents din Olanda și recuperate au fost returnate României, a anunțat joi Parchetul olandez într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său.
Citiți principiile noastre de moderare aici!