NĂDLAC. Poliţiştii de la Poliţia oraşului Nădlac au descoperit un transport ilegal de 32.250 de flori şi plante ornamentale, în valoare de aproximativ 120.000 de lei. Florile şi plantele erau transportate cu o autoutilitară condusă de un şofer în vârstă de 42 de ani, iar marfa era expediată de o firmă din Olanda către o societate din judeţul Ilfov. „Poliţiştii din Nădlac, au depistat şi oprit în trafic, o autoutilitară condusă de către Fănel C. de 42 de ani, în care a fost depistată cantitatea de 28.630 de fire de trandafiri, 2.720 fire de crizanteme şi 900 bucăţi de plante ornamentale gipsofila, expediate de o societate comercială din Olanda către o societate din judeţul Ilfov”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad. Potrivit acestora, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că societatea din Ilfov se află în faliment şi nu este înregistrată ca operator intracomunitar în scopul plăţii taxei pe valoarea adăugată. Astfel, firma din Ilfov a fost amendată cu 10.000 de lei, în timp ce întreaga cantitate de flori şi plante a fost confiscată.
Zeci de mii de flori si plante ornamentale au fost confiscate la Nadlac
Peste 32.000 de flori şi plante ornamentale, transportate ilegal, au fost confiscate de poliţiştii din Nădlac.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Bunicul minorului de 15 ani ucis în luna ianuarie în comuna Ceneia fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, de către Judecătoria Timișoara, după ce ar fi lovit-o cu palma peste față pe mama unuia dintre cei doi inculpați.
România
Legea bugetului de stat și cea a asigurărilor sociale de stat pe acest an au fost publicate vineri seara în Monitorul Oficial.
Mapamond
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat vineri că Statele Unite își pot atinge obiectivele în Iran fără utilizarea de trupe terestre și se așteaptă ca operațiunea lor să se încheie în câteva săptămâni, în ciuda desfășurărilor recente de forțe suplimentare în regiune, relatează Reuters.
Evenimente
Orașul nostru găzduiește un târg dedicat celor care iubesc machetele, jucăriile și întregul univers al hobby-urilor.
România
Curtea Constituțională a României a publicat, vineri, motivările deciziilor prin care a stabilit că legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale pentru acest an sunt constituționale.
Local
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
România
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!