Cu această ocazie, primarul Marian Toader a conferit titlul de „Cetăţean de Onoare al comunei Zăbrani” pentru doi dascăli care, prin faptele lor, au adus mari servicii comunităţii locale şi care sunt exemple demne de urmat pentru urmaşii lor: profesorul Nicolae Lazăr şi regretatul învăţător Petru Blidar, care a decedat la venerabila vârstă de 96 de ani cu o zi înaintea fericitului eveniment la care trebuia să fie onorat.
Ziua Eroilor – sarbatorita la Chesint
Cu ocazia Înălţării Domnului şi a Zilei Eroilor, în localitatea Chesinţ din comuna Zăbrani a fost dezvelit şi sfinţit un impozant monument dedicat eroilor locali căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial. amplasat în parcul din centrul satului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
PÂNCOTA. Un tânăr de 24 de ani, din Pâncota, a ajuns în spatele gratiilor, după ce a furat un telefon mobil dintr-un parc din oraș.
Local
Polițiștii au identificat autorii unor furturi comise la o firmă din Ghioroc, de unde au dispărut 600 de litri de motorină și sute de kilograme de cupru.
Local
Clădirea monument istoric va fi mansardată şi apartamentată, urmând a căpăta funcţiunea de birouri şi apart-hotel.
UT Arad
MIERCUREA CIUC. Veste uluitoare dinspre Miercurea Ciuc. Atacantul echipei FK Csikszereda, de la Liga de Tineret, Ioo Edvin se zbate între viață moarte, după ce duminica trecută s-a accidentat grav la meciul din Cupa României cu UTA.
Local
O expoziție dedicată Crăciunului îi așteaptă pe arădenii curioși să vadă globuri fragile, figurine zâmbitoare și ornamente care au decorat casele românilor de-a lungul generațiilor.
România
Moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament.
1
România
Judecătorii de la Instanța supremă au decis, vineri, sesizarea Curții Constituționale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!