La data de 27 martie este sărbătorită Ziua Mondială a Teatrului. Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” va marca Ziua Mondială a Teatrului prin susținerea spectacolului ,,Al tău, vechi Caragiale!” în regia lui Valentin Voicilă. Spectacolul va avea loc, duminică, 27 martie, la sala mare a teatrului, de la ora 19,00. Din distribuția spectacolului fac parte actorii : Oltea Blaga, Roxana Sabău – Nica, Constantin Florea, Robert Pavicsits, Dan Covrig și Valentin Voicilă.

Ziua Mondială a Teatrului a fost creată de Institutul Internațioanl de Teatru, în cadrul celui de-al IX lea Congres mondial de la Viena, în anul 1961 și a fost sărbătorită pentru prima oară la data de 27 martie 1962, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Națiunilor de la Paris. De atunci, în fiecare an, la aceeași dată, comunitatea teatrală internațională, artiști și public deopotrivă, sărbătoresc Ziua Mondială a Teatrului

În fiecare an, de Ziua Mondială a Teatrului, o personalitate recunoscută la nivel internațional este invitată să-și exprime gândurile legate de acest eveniment, într-un mesaj care va fi tradus în peste 20 de limbi, citit spectatorilor înaintea reprezentației din seara zilei de 27 martie și transmis în lumea întreagă prin intermediul mijloacelor de informare. Primul mesaj transmis cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului a fost cel al scriitorului, dramaturgului și cineastului francez, Jean Cocteau în anul 1962.

Pentru acest an, mesajul internațional dedicat Zilei Mondiale a Teatrului a fost transmis de renumitul regizor rus Anatoli Alexandrovici Vasiliev, în vârstă de 74 de ani. Anatoli Vasiliev este unul dintre cei mai importanți regizori de teatru europeni contemporani și fondatorul ,,Școlii de Artă dramatică” din Moscova.

Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” Arad, dedică spectacolul ,,Al tău vechi, Caragiale!” Zilei Mondiale a Teatrului și invită publicul spectator să fie alături de actorii arădeni la acestă importantă sărbătoare a teatrului.

Mesaj pentru Ziua Mondială a Teatrului – 27 martie 2016

Avem nevoie de teatru?
Îşi pun această întrebare mii de profesionişti din domeniu, dezamăgiţi în speranţele lor, dar şi milioane de oameni, obosiţi de teatru.
De ce avem nevoie de teatru?
Pentru că în anii când scena este nesemnificativă în comparaţie cu pieţele oraşelor şi teritoriile statelor se joacă autentice tragedii din viaţa reală.
Ce este teatrul pentru noi?
Loje şi balcoane aurite, fotolii de catifea, culise murdare, voci forţate sau invers – boxe negre, împroşcate cu noroi şi sânge, în care sunt o mulţime de trupuri goale înfuriate.
Ce ne poate spune teatrul?
Totul!
Teatrul ne poate spune totul!
Şi cum trăiesc zeii în cer, şi cum deţinuţii suferă în grote, şi cum patima te înalţă, şi cum iubirea te omoară, şi cum nu este nevoie de omul bun, şi cum minciuna domină, şi cum oamenii trăiesc în apartamente, iar copiii în tabere pentru refugiaţi, şi cum în pustiu se întorc, şi cum au loc despărţirile de cei dragi.
Teatrul a fost şi va rămâne pentru totdeauna.
Şi în aceşti ultimi cincizeci-şaptezeci de ani avem absolută nevoie de teatru. Pentru că numai teatrul, dintre toate artele, înseamnă: cuvântul din gură-n gură, privirea din ochi în ochi, gestul din mână în mână, de la corp la corp. El nu are nevoie de mijlocitor, între om şi om – partea transparentă a luminii, nu aparţine nici sudului, nici nordului, nici estului şi nici vestului. De felul lui, teatrul este lumina care pătrunde peste cele patru părţi şi instantaneu este recunoscut de orice om, învrăjbit sau prietenos.
Avem nevoie ca teatrul să fie diferit.
Şi dintre toate formele posibile ale teatrului vor fi solicitate, înainte de toate, cele arhaice. Teatrul de forme ritualice nu trebuie combătut cu teatrul popoarelor civilizate. Cultura laică este golită de conţinut, informaţia culturală schimbă entităţile simple între ele, spulberând speranţa întâlnirii cu ele.
Teatrul e deschis. Intrarea e liberă.
Lăsaţi naibii gadgeturile şi computerele – mergeţi la teatru, ocupaţi locurile de la parter, de la balcon, daţi ascultare cuvântului, priviţi pe viu personajele – în faţă aveţi teatrul, nu-l nesocotiţi şi nu-l lăsaţi să treacă neobservat, căci viaţa trece foarte repede.
Orice fel de teatru este necesar.
Şi doar de un teatru nu avem nevoie – teatrul jocurilor politice, teatrul „capcana” politică, teatrul politicienilor, teatrul politicii… Teatrul terorii zilnice – personal şi colectiv, teatrul cadavrelor şi teatrul sângelui în pieţe şi pe străzi, în capitale şi în provincii, între religii şi grupuri de etnici.
Anatoli Vasiliev
(traducere în limba română:Maria Sârbu)