Medicii de familie arădeni consideră că prevederile contractului cadru pe 2011 şi 2012 au o serie de neajunsuri.
Domnule preşedinte, medicilor de familie li se propune un contract pe doi ani cu Casa de Asigurări de Sănătate. Dumneavoastră ştiţi ce aveţi de semnat?
DĂRĂBANŢIU: În principiu ştim şi suntem conştienţi de ceea ce am avea de semnat şi de aceea nici nu dorim să semnăm acest contract în forma actuală. Semnarea unui contract pe doi ani, care se bazează pe legea bugetului, care este anuală, practic înseamnă, pentru marea majoritate a cadrelor medicale, să semnăm un cec în alb pentru anul 2012.
Şi nu îl veţi semna…
DĂRĂBANŢIU: În condiţiile în care nu se modifică, nu dorim să semnăm acest contract.
Ce efecte ar avea pentru pacienţi semnarea, respectiv nesemnarea contractului cu CAS?
DĂRĂBANŢIU: Nesemnarea contractului îi va priva pe pacienţi de drepturile de care ar trebui să beneficieze în relaţia contractuală cu CAS, adică medicamentele compensate şi în regim fără contribuţie personală, iar consultaţiile vor trebui plătite. Plata consultaţiei va rămâne, însă, la latitudinea fiecărui medic în parte. Ceea ce este mai grav, în schimb, e ceea ce va însemna pentru pacient semnarea acestui contract. În primul rând, se introduce sintagma de „buget orientativ” care, oricum, îi va limita pe pacienţi la primirea de reţete compensate sau fără contribuţie personală. Deci vor ajunge exact în situaţia în care ar fi dacă nu am semna acest contract. În momentul în care se termină acest buget orientativ, ei oricum nu vor mai primi reţetele compensate şi fără contribuţie personală.
Pe de altă parte, prevederile contractului cadru pe 2012 ne limitează şi la numărul de consultaţii de care pot beneficia pacienţii. Deci, vor ajunge tot în aceeaşi situaţie, de a plăti consultaţia şi de a nu primi reţetă şi medicamente. Bolnavii cronici vor primi reţetă doar o dată la trei luni deoarce contractul cadru prevede o singură consultaţie la trei luni pentru această categorie de pacienţi.
Asta înseamnă că un bolnav cronic, cu o pensie de 500 de lei, care are nevoie de medicamente de 100 de lei/lună, va trebui să şi le cumpere o singură dată pe trei luni, adică să dea o dată 300 de lei din pensia lui de 500 de lei…
DĂRĂBANŢIU: Ceea ce spuneţi dumneavoastră este cazul fericit. Din păcate, avem foarte mulţi pacienţi pentru care o reţetă de 100 de lei este foarte ieftină. Avem foarte, foarte mulţi pacienţi pentru care valoarea unei reţete compensate ajunge la 300-400 de lei, deci un efort de peste 1.000 de lei este practic imposibil pentru aceşti pacienţi. Şi asta se datorează în special modului de regândire a sistemului de compensare din anul 2010.
Ministerul Sănătăţii obligă medicii de familie să facă de gardă în centrele de permanenţă…
DĂRĂBANŢIU: Obligativitatea muncii, pe lângă faptul că încalcă Constituţia României, încalcă şi Carta Drepturilor Fundamentale ale Omului. În traducere liberă, obligativitatea la muncă înseamnă sclavagism.
Dar, dacă refuzaţi să munciţi în aceste centre, veţi fi sancţionaţi. Ministerul Sănătăţii vă ameninţă cu penalizarea a 10% din venitul lunar. Vă şi dă bani ministerul sau doar vă ia?
DĂRĂBANŢIU: E o problemă juridică: nicăieri în lume nu poţi fi penalizat la un contract de prestări servicii pe prevederile unui alt contract. Sunt două contracte total distincte, iar penalizarea pe un contract, privitoare la alt contract, este imposibilă din punct de vedere juridic. În ceea ce priveşte finanţarea, există o filă separată de buget care este în valoare totală de 20 de milioane de lei, pe tot anul 2011, pentru întreaga ţară. Asta în condiţiile în care cele 83 de centre de permanenţă care mai funcţionează în România consumă 13 milioane de lei pe an. Un centru are şapte medici, deci în toate cele 83, sunt 581 de medici. Noi suntem 11.000 de medici în ţară, deci necesarul de plată în cazul în care toată lumea e obligată să muncească, ar fi mult mai mare de 20 de milioane.
Şi atunci, care e soluţia?
DĂRĂBANŢIU: Centrele de permanenţă constituie modalitatea prin care ar trebui prelungit programul cabinetelor medicilor de familie. Soluţia ar fi ca direcţiile sanitare, împreună cu comunităţile locale, să se implice în realizarea acestor centre şi să pună la dispoziţia medicilor şi a cadrelor medicale spaţii în care să-şi desfăşoare activitatea aceste centre. Spaţiile ar trebui să rămână definitive, astfel încât omul să ştie unde să se adreseze noaptea sau sâmbăta şi duminica, în cazul în care se îmbolnăveşte. De asemenea, ar trebui să ne asigure şi paza fiindcă, din păcate, numărul colegilor care au murit la datorie se ridică deja la doi, la nivel de ţară.
Cardurile de sănătate, ce cuprind datele medicale ale pacienţilor, se vor face, se pare, tot prin medicii de familie. În ce măsură va fi afectată activitatea medicală de la cabinet de aceste noi responsabilităţi?
DĂRĂBANŢIU: Nu doar cardurile, ci toate prevederile contractului cadru pe 2011 ne obligă la o muncă birocratică excesivă, care ne va mânca şi mai mult timp din timpul acordat unei consultaţii. Până prin anii 2000, alocam în medie 15 minute unui pacient. Şi acum îi aloc tot 15 minute. Diferenţa este că, înainte, 14 minute îl consultam şi un minut scriam hârtiile, iar acum cel puţin 14 minute fac hârţogăraie şi, dacă mai am timp, un minut îl şi consult. Asta este marea problemă care derivă din această birocraţie. În ceea ce priveşte cardurile, nicăieri în lume nu există carduri cu CIP sau cu bandă magnetică, care să conţină date personale. Oricine introduce aceste carduri într-un cititor, poate să citească datele personale. Ministerul spune că acest card te ajută să cunoşti istoricul pacientului, dar istoricul pacientului nu poate fi consultat de pe un card. În SUA, fiecare pacient are un număr de asigurat pe baza căruia este identificat. Eu, ca medic, ca să accesez baza de date, am un username şi o parolă, care îmi permit să văd, în anumite limite, ceea ce mă interesează despre pacient. Pe de altă parte, în cazul unui accident, eu sunt foarte curios unde introduci cardul ca să vezi grupa sanguină a pacientului.
VENITURILE SCAD, MEDICII PLEACĂ
Conform dr. Adrian Dărăbanţiu, veniturile brute ale cabinetelor medicilor de familie au scăzut cu 47% în 2011 faţă de 2008. „Dacă adăugăm şi rata inflaţiei din aceşti trei ani, veniturile nete, reale ale medicilor de familie au scăzut cu aproximativ 60%. Şi vorbim de o scădere a venitului cabinetului, nu al medicului. Asta înseamnă că dispare posibilitatea de a face investiţii în cabinet, investiţii care sporeau calitatea actului medical, dar şi confortul pacientului. Deci, prin scăderea veniturilor, inclusiv pacienţii vor avea de suferit, nu doar medicii” – opinează preşedintele PMFA. El spune că medicii aleg să plece în străinătate nu atât din motive financiare, ci din cauza condiţiilor de lucru din România, care presupun „multă birocraţie, ameninţări continue şi amenzi”.
D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!