Expoziția, aflată sub patronajul Asociației Artiștilor Fotografi din România și intitulată „Impresii în mișcare”, abordează ca gen fotografia sportivă, fotografia dinamică, și cuprinde un număr de 30 de lucrări. Vernisajul va fi găzduit de sala de expoziții a Casei de Cultură a orașului Oțelu Roșu.

„Impresii in miscare”
Reactualizat la:
ARAD. Artistul fotograf Flavian Săvescu, membru al FotoClubProArad, va vernisa sâmbătă, 9 august, în orașul Oțelu Roșu (jud. Caraș-Severin), cea de-a treia expoziție ca și autor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
Local
Landisa Garden Center, de pe Calea Aurel Vlaicu, a găzduit joi, 6 august, un concert al Orchestrei Johann Strauss Modern, dirijată de Constantin Tălmaciu.
România
Moody's a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze finanțele publice și să reducă cheltuielile, a afirmat președintele Nicușor Dan, după ce agenția internațională de evaluare financiară a menținut vineri ratingul atribuit țării noastre la „Baa3”.
1
România
Reconfirmarea ratingului suveran al României de către Moody's și recunoașterea progreselor fiscale realizate reprezintă un semnal extrem de important pe care am dorit să îl transmitem piețelor și investitorilor, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!