Sâmbătă la prânz, pe o căldură sufocantă, toţi arădenii care au trecut pe Calea Aurel Vlaicu, peste drum de mall, au putut întâlni doi „ciudăţei”, un el şi o ea veniţi tocmai din Marea Britanie. Cu o scară lângă ei, cu un cort de curte care să mai domolească razele fierbinţi ale soarelui, cei doi pictează. Şi pictează fără să se oprească. Şi-au propus să schimbe griul urât al betonului în ceva frumos, plin de culoare şi, în special, plin de detalii. „Detaliile ne ocupă foarte mult timp”, a spus el, cu dulcele accent englezesc. Şi pe bună dreptate, nu minte. Pentru că detaliile sunt uimitoare. Dacă nu ai vedea că imaginea este pictată în faţa ta cu spray-urile colorate, ai zice că te uiţi la o poză. La o poză reuşită. „Terminăm treaba duminică”, ne promite britanicul. Nu se dă bătut nici în faţa soarelui, nici în faţa durerilor pricinuite de arsurile groaznice pe care le are pe spate. El are o treabă de făcut. Şi o duce la bun sfârşit. „E groaznic de cald, mă sufoc aici”, a mai spus pictorul, după care a luat din nou spray-urile şi şi-a continuat treaba.
Artă pură pe Vlaicu
Artă pură pe Vlaicu
O parte a Aradului îşi va schimba înfăţişarea. O mică parte, într-adevăr, dar e un început. Griul urât al peretelui de la fabrica Astra, aflată vizavi de autogara veche şi de zona Atrium Mall, se transformă în ceva frumos. Artă. Artă pură. Asta apare pe dalele de beton ale zidului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
România trece la ora de iarnă începând din data de 25 octombrie 2026, când ora 04:00 devine ora 03:00, iar schimbarea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare, a anunțat luni CFR Călători, printr-un comunicat.
Mapamond
Ministerul Apărării din Ucraina a confirmat sâmbătă că serviciul militar Starlink folosit de armată funcționează din nou la viteze de peste 160 km/h, după ce vineri președintele Volodimir Zelenski își exprimase regretul că restricțiile erau încă în vigoare în pofida declarațiilor Casei Albe, informează EFE.
Local
Companiile arădene au fost premiate pentru rezultate financiare obținute în anul 2025 în cadrul Topului Firmelor organizat de către Camera de Comerț Arad.
UT Arad
Câteva cifre interesante ale duelului din această seară, de la Mioveni. Repetă Marius Coman ultima ispravă?
Mapamond
Poliția germană a anunțat sâmbătă că a reținut un suspect în urma unui incendiu la reședința Kehlsteinhaus din Bavaria a lui Adolf Hitler, cunoscută sub numele de „Cuibul Vulturului”, transmite AFP.
Mapamond
EANA, WAN-IFRA și asociațiile editorilor germani avertizează că noile condiții comerciale ale Meta, revizuite la 16 octombrie, ar putea permite colectarea automată a conținutului de pe site-urile publicațiilor, inclusiv a materialelor care nu sunt distribuite pe platformele companiei, cu posibile consecințe pentru întregul ecosistem media. Organizațiile cer respectarea drepturilor de autor prin garanții contractuale și un cadru în care utilizarea conținutului jurnalistic să se facă pe baza acordului publicațiilor și cu remunerarea acestora, fără ca instituțiile media să fie obligate să aleagă între protejarea propriului conținut și accesul la public.
Local
Penitenciarul Arad a organizat prima bursă a locurilor de muncă pentru deținuții care urmează să fie liberați din închisoare.
1
Local
Organizatorii Incubatorului de Comunități îi provoacă pe arădeni să vină cu idei și proiecte pentru cartierele lor.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!