ARAD. Poliţiştii vor fi la datorie de 1 Mai pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, patrimoniului acestora, precum şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale. Poliţişti vor acţiona zilnic pentru asigurărea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică.
ARAD. Şedinţele de judecată de la Tribunalul Arad, stabilite pentru data de 2 şi 3 mai 2013, urmează să se desfăşoare conform programării. Aşadar, şedinţele de judecată care au fost programate penttru aceste date vor avea loc. În 2 şi 3 mai, Compartimentele Tribunalului Arad şi Judecătoriei Arad care desfăşoară activităţi cu publicul vor fi închise.
ARAD. Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad a lansat o atenţionare cătrr angajatori cu privire la statutul zilei de 1 Mai, declarată prin lege zi liberă.
ARAD. Statistică pozitivă la UPU! În timp ce arădenii sărbătoreau ziua liberă de 1 mai în stilul deja consacrat cu bere şi mici în mijlocul naturii, personalul medical din cadrul Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean din Arad era pe baricade gata să intervină pentru a-i ajuta pe cei suferinzi de excese.
Arad. Greu de respirat de 1 Mai, la Ştrandul Neptun, luat sub asalt de arădeni fie pentru că e vorba de primele zile de vară, libere, fie pentru că Municipalitatea a decis să lase intrarea la liber în principala bază de agrement din Arad. În jurul orei 15.00, nu mai era loc efectiv să-ţi pui o pătură pe jos în apropierea bazinelor mari şi nici pe gazonul din zona I.
România
Instanța supremă, condusă de Lia Savonea, a solicitat marți Curții Constituționale să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară în legătură cu proiectul Guvernului de modificare a pensiilor speciale ale magistraților.
ARADON Sport local
ŞIRIA. Penultima etapă zonală din Campionatul Judeţean de futsal, ediţia 2026, s-a desfăşurat duminică în sala de sport din Şiria.
Local
Stelian Dorel Paven, polițistul arădean prins în flagrant în timp ce lua mită, a contestat măsura arestului preventiv.
România
Anul trecut, 63,8% dintre tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani din Uniunea Europeană au folosit instrumente de Inteligență Artificială generativă (AI), aproape dublu față de populația generală (cei cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani), unde ponderea a fost de 32,7%, arată datele publicate marți de Eurostat, cu ocazia Zilei pentru un internet mai sigur.
Local
Participanții la grevă spun că primăriile nu trebuie să fie instituții profitabile, ci să lucreze eficient pentru cetățeni.
1
România
Moneda națională s-a apreciat, marți, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,0910 lei, în scădere cu 0,24 bani (-0,04%) față de cotația precedentă, de 5,0934 lei.
România
Unul dintre judecătorii de la Curtea Constituțională a intrat în concediu pentru zece zile, astfel încât CCR va fi nevoită miercuri să amâne din nou o decizie pe legea pensiilor magistraților, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
1
UT Arad
O veste tristă a sosit astăzi, 10 februarie, dinspre Oradea, în urmă cu câteva zile s-a stins din viață Iosif Szakacs, câștigător al Cupei României cu UTA în anul 1953 și campion național cu echipa roș-albă un an mai târziu.