ARAD. Între 27 octombrie și 2 noiembrie se va desfășura la Arad o nouă ediție a Festivalului Internațional de Teatru Francofon AMIFRAN. Va fi o ediție aniversară deoarece, deși e toamnă, festivalul împlinește...douăzeci de primăveri.
Arădeanca Daniela Dodean a fost repartizată pe partea de tablou cu principala favorită a JO de la Londra, chinezoaica Ding Ning.
ARAD. Lansat de Jurnal Arădean şi Aradon, în parteneriat cu Saller (cel care va asigura premiile constând în echipament sportiv şi mingi de fotbal), concursul: „Scorul corect îţi aduce premii” a trecut de jumătate.
Stilurile cele mai variate sunt din nou bine reprezentate la cel mai mare festival din România – Peninsula – care va primi în august vizita unor francezi nebuni de drum and bass, precum şi a unor formaţii consacrate şi aşteptate de fani!
Este primul si singurul sezon din istoria Formulei 1 in care la start vor lua parte nu mai putin decat 6 Campioni modiali: Sebastian Vettel, Michael Schumacher, Fernando Alonso, Lewis Hamilton, Jenson Button, Kimi Raikkonen.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
1
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
Local
ARAD. Deşi am avut parte de câteva zile destul de friguroase în această toamnă, caloriferele din casele celor care se încălzesc de la CET au rămas reci până acum.
Advertorial
Pregătește-te pentru sezonul rece cu un Ford care îți oferă confort, tehnologie și plăcerea de a conduce! De Black Friday, Ford Puma și Ford Kuga vin cu oferte speciale, avantaje care fac diferența și beneficii care îți încălzesc iarna.
Local
Un centru multifuncțional, care va include spații administrative și de locuire în regim intern, este propus pe un teren de peste 7.000 de metri pătrați din municipiul Arad. Investiția aparține Fundației Creștine R.C.E. Speranța Copiilor.
Local
Peste 300 de obiecte care spun povestea cultivării viței de vie și a producerii vinului sunt reunite într-un muzeu inedit, înființat la Pâncota de preotul pensionar Petru Dărău. Colecția, adunată de-a lungul mai multor decenii, poate fi admirată într-o clădire cu o istorie strâns legată de tradiția viticolă a zonei.
2