
Un tânăr de 26 de ani, din Arad, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Arad pe numele său. Ordinul de protecție prevedea ca tânărul să nu se apropie de tatăl său, însă nu a respectat această obligație. Mai mult de atât, arădeanul i-a trimis mesaje vocale de amenințare tatălui său, prin intermediul unei rețele de socializare.
Mapamond
Coreea de Nord a lansat luni două rachete balistice cu rază scurtă de acţiune înspre Marea Japoniei, potrivit armatei sud-coreene, informează AFP.
Ştiri sportive
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 8,8 milioane de dolari, după ce a întrecut-o pe Karolina Muchova, cu 7-5, 6-1.
Mapamond
Statele Unite s-au declarat duminică „profund îngrijorate” de situaţia din Israel, unde ministrul Apărării a fost demis după ce a cerut o pauză în proiectul de reformă a justiţiei, şi au cerut un „compromis” între părţi, transmite luni AFP.
Ştiri sportive
Tottenham Hotspur a anunţat duminică plecarea antrenorului său, italianul Antonio Conte, care şi-a reziliat „de comun acord” contractul cu clubul englez de fotbal, un divorţ devenit inevitabil după mai multe luni de tensiuni interne, informează AFP.
Mapamond
Oficialii i-au îndemnat pe „turiştii de incendiu” să rămână la distanţă de flăcările care făceau ravagii în estul Spaniei duminică, avertizându-i pe privitori că se pun astfel în pericol şi totodată periclitează eforturile pentru stingerea incendiului, informează Reuters.
Local
Rezultatele extragerilor din data de 26-03-2023 sunt următoarele:
Ştiri sportive
CS Rapid Bucureşti s-a calificat dramatic în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a învins formaţia slovenă Krim Mercator Ljubljana, cu scorul de 30-24 (12-8), duminică, în manşa secundă a play-off-ului, desfăşurat în Sala Polivalentă din Capitală.
1