Înainte de a trece graniţa, Caravana „Eu sunt 12” s-a oprit, duminică, la Arad. Membrii Caravanei au făcut un popas la „kilometrul zero” din municipiu, unde s-au întâlnit cu cei câţiva arădeni prezenţi în faţa Palatului Administrativ. Întâmpinați de consilierul local Ovidiu Moşneag, suporterii oficiali ai naționalei de fotbal a României au intrat în Primărie, au urcat până în balcon (unde au afișat un banner cu sloganul „Eu sunt 12” și au aruncat cu mingi celor de pe platou) iar apoi au făcut o fotografie de grup în impresionanta Sală Ferdinand.
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
1
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.