Local
Congresul PNL convocat duminică nu trebuie să fie despre funcţii, ci despre direcţia partidului, a declarat miercuri europarlamentarul liberal Gheorghe Falcă.
România
Cătălin Predoiu a demisionat, miercuri, din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL, potrivit unor surse liberale.
România
Biroul Politic Naţional al PNL a decis, miercuri, convocarea Congresului partidului pentru duminică.
UT Arad
ARAD. Una dintre condițiile puse de Adrian Mihalcea conducerii clubului pentru a continua pe banca grupării roş-albe a fost legată de păstrarea fotbaliștilor de bază ai echipei.
1
Local
Școala de vară „Vara de AR.TE”, ediția a XI-a, revine la Arad în perioada 6 iulie – 7 august 2026.
Evenimente
Clovnii Avila și „Prințesa Mofturici” sunt atracțiile noii ediții a evenimentului de sâmbătă din Parcul „Aventura Voinicilor”.
Local
În aproximativ trei luni de zile, se estimează finalizarea tuturor celor opt străpungeri ale tunelelor, iar anul viitor se deschide circulația.
Local
Firma, care în primăvară dădea semnale că va fi nevoită să facă disponibilizări, a reușit să prindă un contract extern important. Compania ar avea nevoie de 3000 de angajați, adică dublu față de forța de muncă de care dispune în acest moment.
2