Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a dispus mutarea a 21 de copii aflați în grija unei fundații din Frumușeni, după ce mai mulți minori au acuzat că au fost abuzați de îngrijitori. Copiii acuză abuzuri fizice, verbale și emoționale, iar două fete le-au declarat anchetatorilor că ar au fost abuzate sexual.
Cinci femei, victime ale abuzurilor fizice comise de soți, concubini sau tați, au primit protecție după ce polițiștii au întocmit pe numele bărbaților violenți ordine de protecție provizorie. Una dintre femei a fost lovită cu piatra de către soț, o altă femeie a primit o lovitură cu pumnul, o a treia a fost urmărită mai multe zile și amenințată de concubin, în timp ce o tânără a fost lovită de tatăl ei.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.