Anul Nou i-a găsit pe unii cu visele împlinite, iar pe alţii cu visele spulberate. Marele profitor al visului împlinit a fost preşedintele Traian Băsescu. A şi mărturisit-o. Băsescu are la îndemână un guvern supus şi o majoritate parlamentară extrem de solidă.
Când preşedintele Băsescu spunea, la instalarea Cabinetului Boc, că în sfârşit şi-a împlinit visul, avea în vedere dorinţa sa mai veche de a controla Executivul.
De ce a intrat PSD în alianţă cu PD-L? Sau, la fel de bine, ce a determinat PD-L să guverneze împreună cu PSD? Social-democraţii veneau după patru ani de stat pe tuşă, deci cu o poftă teribilă de a se aşeza la masa cu bucate.
Alegerile parlamentare au reconfirmat supremaţia PD-L în judeţul nostru, maniera clară în care organizaţia condusă de Gheorghe Seculici şi Gheorghe Falcă domină scena politică arădeană.
Ion Iliescu a răspuns chemării partidului, sintetizate de rugăminţile lui Mircea Geoană, şi a ieşit în public. Cu o conferinţă de presă, cu prezenţe la televiziune şi prin ţară.
România
România a parcurs un an de consolidare cu cea mai ambițioasă corecție fiscal-bugetară din Uniunea Europeană (UE), trecând de la o economie bazată pe consum pe datorie, la o economie bazată pe investiții și dezvoltare pe termen lung, susține ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
Local
Costume tradiționale, muzică, dans și nelipsitele buchete de rozmarin. Germanii din Aradul Nou au sărbătorit din nou Kirchweih-ul, o tradiție păstrată de generații în cea mai veche comunitate germană din Arad.
România
Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut în primul semestru al acestui an comparativ cu semestrul I din 2025 cu 0,7% pe seria brută și cu 1,6% pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor provizorii (1) publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
România
Hidroelectrica, cel mai mare producător și furnizor de energie electrică din România, majorează prețul pentru populație cu aproximativ 13%, pe fondul problemelor provocate de secetă și al scumpirilor din piață.
1
România
Premierul interimar Ilie Bolojan le-a transmis, luni, un mesaj elevilor care încep noul an școlar, urându-le succes și rezultate pe măsura muncii lor. Premierul a subliniat că începutul anului școlar are loc în contextul finalizării unuia dintre cele mai mari programe de investiții în educație, în valoare de peste 2,5 miliarde de euro, bani proveniți din PNRR, bugetele locale și bugetul național.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a sugerat, duminică, ca statul New Mexico să fie redenumit New America după sugestii similare care au vizat un lac, o strâmtoare și un golf, demers perceput mai degrabă ca o distragere a atenției populației de la subiectele nepopulare din prezent, transmite luni AFP.
România
Consiliul Suprem de Apărare a Țării se va reuni în ședință luni, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni.
ARADON opinii
Ghidul liberal de subminare prin birocrație cetățenească și iluzii de campanie pe spatele arădenilor. Trăiască partidul!
5